Partea a doua a interviului, unde se vorbește despre actori și, iarăși, despre oameni excepționali, dar și despre oamenii cu nasul rupt. Vă invit să citiți și mâine, pentru că tot sunteți consemnați la domiciliu. Citind, dați o șansă iubitelor, nevestelor, amanților și bărbaților, să scape nebătuți. ( Silviu Popescu )
Constantin: Post-mortem … toți suntem statui într-o formă sau alta, mai mici sau mai mari, dar actori care iradiază și …
Silviu:…însuflețesc…
…și trag după ei locomotiva teatrului… sunt, sunt, sunt și tot timpul vin din urmă alții care îi înlocuiesc … sunt rotițe în angrenaj și ei devin, pe urmă, motoare puternice. Fiind și profesor, îmi dau seama de posibilitatea asta a oamenilor.
Chiar, ești profesor de actorie la Hyperion, nu?
Da, la Hyperion, clasa Maia Morgenstern.
Și cum e să fii:
- asistentul Maiei?
- actor în fața studenților-actori?
Păi, am vorbit de statuie, Maia are un început de statuie așa, adică, are un piedestal făcut deja, ea pe piedestalul ăla se mișcă încă foarte bine și e un model artistic. Ca să fii … nici nu se poate spune, profesor, ca să fii formator sau mentor, începi să devii tu model și trebuie să fii foarte atent. E greu pentru un artist să facă și mentorat, pentru că din momentul ăla, trebuie să fii foarte atent.
Actorul devine profesor, profesorul …
În primul rând, te reevaluezi, pentru că toată experiența pe care o ai, trebuie tradusă în mici molecule pedagogice, pe care, pe urmă trebuie să le implantezi în studenții pe care îi ai, ca ei să devină conștienți de propria lor personalitate artistică și să meargă mai departe cu celulele astea, să le dezvolte și să le preia organismul lor, să le ducă mai departe, să devină artiști. Asta e foarte complicat. Când nu ai celule, când nu ești în stare să le …
Când nu ești funcțional …
Când nu ești funcțional, n-ai cum să fii și profesor, pentru că n-ai ce să dai, dar, când ai…
Ai de oferit ceva comunității, societății și vieții…
Ca să poți să predai teatru, trebuie să te iei foarte tare în serios ca actor. Din păcate, există un nivel la care se aplică metode și metoda e utilă ca informație, dar nu ca o formă fixă, în care trebuie să te încadrezi, pentru că teatrul este creativ permanent, creativ … e ca în lecția despre cerc a lui Nichita, știi … trebuie să-i spargi colțul, să rupi cercul cu ceva, trebuie să … ca lecția despre cub, când iei un ciocan și spargi cubul perfect, pentru că trebuie să nască alt cub mai perfect, mai nu știu cum, e o prostie ce am spus acum mai perfect, dar un alt cub perfect.
Înțeleg și pentru frumusețea explicației, se admite.
Asta este zilnic. Actorul se transformă. Tâmpiții ăștia vor să facă norme pentru actori.
Da, nu există așa ceva!
Și umblă tot felul de … în creierele contabililor, domne actorul nu poate să muncească 3 ore, sau 8 ore, sau 5 ore. Mai mult decât atât, un actor nu poate să joace de 100 de lei sau de 200 de lei, într-o seară. El joacă de toți banii pe care poate să joace, deci, el dacă nu dă tot, e condamnat. Actorul e condamnat să fie excepțional, e o condamnare, nu poți să fii … n-ai cum să joci de atât, să vină cineva să spună: „Bă, cam atâta”. Și, atunci și forma de salarizare mi se pare … eu de asta am devenit independent, pentru că mie mi s-a părut stupid să vină cineva să-mi zică: „Bă, ăsta-i actor de categoria cutare, îi dăm atâția bani”. De unde știi, bă, ce categorie am eu?
Da, mi-l imaginez și eu pe Michelangelo, cu carte de muncă și ducându-se la atelier…
Da… și doctor, cu lucrări publicate…
Și doctori cu lucrări … da, Michelangelo …
Da, o absurditate. Trăim în niște paradoxuri din astea, aiuritoare.
Păi, da, pentru că trăim într-o lume a normelor și norma devine lege, iar norma devenită lege distruge libertatea și actul de creație, în mod obligatoriu.
E absurd să consideri normal, un actor, care-i exceptional.
Bineînțeles!
Deci, atunci trebuie o altă …
Sigur! Artiștii sunt toți defecți și cum și jurnaliștii sunt toți defecți, iar încercarea de a-i pune într-o căsuță și de a le limita mișcările și gândirea sunt sortite eșecului evident. Problema e că societatea românească nu e condusă de excepționali, ci e condusă de niște …
Mediocri …
Aș spune, chiar, avortoni …
Submediocrii …
Avortoni care …
Păi, ăștia își doresc din suflet, să ajungă în frunte.
Da.
Ăilalți sunt deja în frunte. Funcționalii au deja conștiința valorilor și nu mai trebuie să și-o confirme ajungând șefi.
Corect.
Eu n-am auzit până acum de vreun șef de teatru.
Da.
Sunt, clar acolo, toată lumea îi recunoaște. Cel mai greu pentru un artist sau un actor este să te recunoască breasla.
Da, bineînțeles.
Acolo este confirmarea, cum să spun, mai apropiată de adevăr.
Păi, da. Eu am avut de multe ori coșmaruri,… că trăiesc într-o lume a oamenilor cu nasul drept, eu având nasul rupt … și, când, având … după ani de zile, abia m-am obișnuit cu mine, că am nasul rupt, a trebuit să mă duc la spital să îmi fac nasul drept, ca toți ceilalți, pentru că nu puteam rezista între ei, nu mă mai suportau cu nasul rupt…
E o metaforă frumoasă!
Da! Iar acum trăiesc într-o lume a oamenilor cu nasul drept; problema e că eu știu în fiecare secundă, că eu sunt dintre cei cu nasul rupt și cum se împacă asta la mine … nimeni nu înțelege. Dacă ar vrea să mă descifreze, ar fi simplu să vadă: “Băi, stai mă, că ăsta nu e ca noi! A avut nasul rupt!”
Da! Tu ești cubul de care vorbeam mai înainte.
Dar javre mari, printre actori, sunt? Dintre funcționarii, de care am vorbit.
Da, sunt ca peste tot! Da, sunt în măsura în care sunt lăsați să se mainfeste. Sunt și locuri unde javrele n-au loc! Îmi amintesc bine de tot, înainte de 89’ că nu prea aveau, adică nu puteau să se manifeste pentru că …
Decât la televiziunea română, cu tovarășul Ceaușescu …
Da, dar erau puțini Silviu, adică… și erau puțini actori și nu, adică , era mai stabilă cumva, lumea știe. Îți povesteam de recunoașterea breslei … breasla îți spunea: „Băi, tu ești d’ăla, adică, tu ești actor de dus tava. Stai acolo! Du tava!”
Deci, breasla …
Și nu prea puteai …
…breasla are propriul ei antidot sau cum se zice … antiviruși.
Da, sunt antiviruși, ca peste tot în lumea normală, există acești antiviruși. Îi recunoști direct, ei încearcă să dea din coate, să iasă la suprafață și n-are cum, pentru că nu poate. În societățile, din care facem și noi parte… „Românica”… s-au inversat foarte multe valori s-au dat peste cap lucruri și atunci, evident, , dându-se peste cap lucrurile… îți dau cel mai bun exemplu – Șmecheria a devenit o calitate!
Da, iar cum zicea un cercetător canadian, …“mediocrația a învins!”
Mediocrația a învins! Da!
De la mediocru, el a inventat cuvântul mediocrație și a demonstat într-o carte de 300 de pagini, de ce acești mediocri conduc lumea.
Da! Știu teoria asta!
Și vedem asta, nu dau exemple din America, ca să nu le dau satisfacție unora, dar sunt și din America și până-n România și până-n Japonia …
Da! Sunt peste tot!
Mediocrii conduc, sunt la putere!
Da, păi, dacă nu sunt buni de nimic, îi pun conducători.
Nu numai atât, dar, exact ca în metafora anterioară, a oamenilor cu nasul rupt, a excepționalilor, mediocrii se recunosc între ei și se unesc. Stau spate-n spate pentru că au niște trăsături comune, care-i fac extrem de ușori compatibili.
Așa este.
Și aceleași țeluri și aceleași viziuni și aceleași misiuni. Și de asta ni se întâmplă ce ni se întâmplă, că excepționalii nu mai au loc de mediocrii, ăștia fiind mult mai rezistenți, imuni.
Privind lucrurile din alt unghi…uite, aș privi din următorul unghi – un mediocru își consumă viața, un excepțional și-o trăiește!
Da, de acord!
El primește acest cadou care se cheamă viață. Nu știe ce să facă cu ea, pentru că este imbecil și atunci trăiește ca să consume.
E moluscă.
Partea a treia a interviului, în ziarul de mâine.
