Continuare din ziarul de ieri. Vă mulțumim că ați rezistat până la ultima parte a interviului.
….
Silviu: …mediocrii conduc, sunt la putere!
Constantin: Da, păi, dacă nu sunt buni de nimic, îi pun conducători.
Nu numai atât, dar, exact ca în metafora anterioară, a oamenilor cu nasul rupt, a excepționalilor, mediocrii se recunosc între ei și se unesc. Stau spate-n spate pentru că au niște trăsături comune, care-i fac extrem de ușori compatibili.
Așa este.
Și aceleași țeluri și aceleași viziuni și aceleași misiuni. Și de asta ni se întâmplă, ce ni se întâmplă, că excepționalii nu mai au loc de mediocri, ăștia fiind mult mai rezistenți, imuni.
Privind lucrurile din alt unghi…uite, aș privi din următorul unghi – un mediocru își consumă viața, un excepțional și-o trăiește!
Da, de acord!
El primește acest cadou, care se cheamă viață. Nu știe ce să facă cu ea, pentru că este imbecil și atunci trăiește, ca să consume.
E moluscă.
Nu e moluscă, moluștele n-au legătură cu asta. El își consumă viața. Ce faci? Consum viața!
Da.
Adică baza este consumul.
Da, trăiește în ceea ce numesc eu Civilizația Mațului Gros.
Da, exact! Un excepțional e un om care își înțelege sensul existenței
Și admite ca viața lui să aibă vârfuri și abisuri, pe care i le dau chiar emoția lui și multe altele și să-și termine cu viața mai devreme.
N-are nici o problemă, pentru că viața nu e, adică a trăi mult nu e un sens al vieții, a trăi e sensul vieții! A lăsa semne, a ajunge pe planul spiritual al vieții, pe planul …
Metafizic.
Metafizic, bravo! Mă tot învârteam în jurul cozii. Da.
OK
Ceea ce e important în viața omului, este metafizic!
Dintre rolurile pe care le-ai jucat , există vreunul, pe care ai fi vrut să-l fi trăit, cu adevărat, în viață?
În proporție de 80%, eu pe toate le trăiesc făcând acele roluri.
Știu, asta știu.
Dar, ca să-mi doresc să trăiesc altceva decât trăiesc, nu, pentru că trebuie delimitată povestea asta cu de ce trăiești și cum trăiești pe scenă. Actorul este o interfață, trebuie să fie transparent. El în două ore de spectacol face legătura între spectator și o temă.
Înțeleg.
O temă existențială, o temă specială. El e doar o interfață. El trebuie să fi transparent, el nici nu există. Actorul nu există. El este … nu interesează pe nimeni cine este Constantin Florescu pe scenă. Interesează cine-i personajul, cum acel personaj are o evoluție, se transformă, ca eu să preiau empatic și cathartic de la actor și de la piesa pe care o joacă, un înțeles al vieții mele.
Da, înțeleg.
Spectacolul se desfășoară într-o proporție egală pe scenă și în sală. Spectatorii nici nu știu că ei fac spectacolul.
Da și faptul că spectacolul continuă în spectator, acasă, la serviciu, pe stradă.
Obligatoriu. Spectatorul și actorul fac spectacolul. Nu există sala și scena.
E un tot, am priceput…
Dacă nu se întâmplă contactul, nu există spectacol.
Da, de aia și scenele shakespeare-iene, în care, probabil, actorii erau foarte aproape de spectatori..?
Da, cumva da …
Pe același palier, ca să fie mai aproape, cumva, de …
Dar ăsta-i un fluid care transcende rapid…
Da. Tu mergi mai departe, înțeleg.
Eu vorbesc de teatrul antic, dacă îmi dai voie să vorbesc despre asta.
Da, da , da te rog! Chiar e important!
Revenind la teatrul antic, eu sunt căzut în mirare… mie îmi place foarte mult Grecia și mă întorc în Grecia și văd câte un amfiteatru. Ultimul amfiteatru pe care l-am văzut, l-am văzut anul trecut. Acel amfiteatru are niște calități materiale care te conduc într-o bulă, se formează o bulă.
Nu mai degrabă o spirală?
Nu, eu vorbesc de bula în care se întâmplă spectacolul. La Epidavros, de exemplu, ultimul … e o distanță de 130 de metri. 130 de metri e mai mult decât un stadion de fotbal, dacă arunci o monedă de la distanța de o jumătate de metru în mijlocul scenei la Epidavros, o aud, aud zgomotul monedei căzute, se aude la 130 de metri.
Da, înțeleg. Deci, acustica e …
Acustica, forma sălii, ei aveau niște măști care amplificau vocile, le transformau, știau să le utilizeze așa cum un actor bine pregătit știe să utilizeze instrumentul, pe care i l-a dat Dumnezeu. Actorul este ca un instrument muzical, pentru că e armonic. Vocea, frazarea, expresia corporală, energia specială pe care el o transmite, este de aceeași calitate, ca a unui instrument muzical, bine construit. Actorii, care nu țin cont de asta, mai devreme sau mai târziu pică. Uită-te, nu trec rampa.
Nu trec.
Uită-te la Rebengiuc ce voce, ce frazare, ce măiestrie! Aici nu este vorba de meserie, e vorba de măiestrie! La spectacol contribuie, în mare măsură, regizorul, care este dirijorul spectacolului. În aceeași măsură contribuie lumina. Sunt lucruri … uită-te, cum intră lumina într-o biserică.
Da.
Este un ritual.
Am văzut asta la catedrala Sf. Petru, la Roma…
Cine nu conștientizează, sau artistul care nu conștientizează toate aceste detalii, nu e pregătit. El este undeva pe drum, dar nu e pregătit. Trebuie să conștientizeze bine de tot acest lucru.
E o mașină fără simțuri!
E o mașină, care nu funcționează. E armonic ce spun eu, e armonie. Dacă e armonie, e o vibrație plăcută, acceptabilă. Dacă nu, e ceva care … e o cacofonie …
Înțeleg. Îți mulțumesc pentru toate astea, de altfel, pentru interviu, pentru că nu prea mai avem timp … mă gândesc… am scris odată o singură piesă. Am încercat să scriu o piesă de teatru, în care actorul din piesa mea, nu mai putea să iasă din rol, a rămas în rol și juca rolul unui torționar în viața lui de zi cu zi. L-a marcat experiența pe scenă încât s-a lăsat de actorie și a devenit torționar în viață. N-am terminat piesa, dar am fost îndrăgostit de ea ani de zile și-o mai am și acum, mă gândesc să o termin într-o zi.
Tu ești un om neliniștit …
Da. Sunt un om cu nasul rupt.
Ești un om cu nasul rupt și tu cauți. Oamenii care caută, riscă să și găsească ceea ce caută. Ce povestești tu despre un actor care nu mai poate să iasă din rol, se întămplă permanent în societatea noastră, pentru că oamenii joacă roluri permanent.
Au măști.
Unii nu pot să iasă din rol, dar acele roluri pe care ei le joacă și nu le și trăiesc îi devorează.
…îi cangrenează…
Voi sunteți un … hai să luăm rolul unui dirctor de nu știu ce, director de teatru. Directorul de teatru, dacă e obsedat de rolul pe care-l joacă, el nu mai știe cine e el și ce se întâmplă … eu voiam să iau un alt exemlu – un director de companie.
Da, da, da, schimbăm teatrul cu compania. E OK
Păi, ăla uită să-și trăiască viața, pentru că el trăiește în compania respectivă. În compania respectivă poate să facă otrava de șoareci sau ce face și el devine otrăvitor.
Da și compania devine el.
Compania e el. El e omul care aduce otravă.
Și dacă muști din el, mori sigur!
El nu mai e el.
Da.
Nu te confunzi, adică e absolut periculos să te confunzi cu un rol pe care-l joci, pentru că devine o obsesie și ulterior e schizofrenie.
Da. Patologic așa e .
Patologic. Deci, cei mai mulți conducători, așa au ajuns. Din forma asta de schizofrenie au ajuns dictatori și sunt dictatori peste tot în societate. Oamenii nu mai înțeleg sensul vieții proprii, ori sensul vieții este să duci mai sus, să cari … undeva, pe un etaj superior, transcendent, ceea ce … povara pe care o ai, după care, să o lași. De aia s-a inventat moartea.
Evident.
Ca pe urmă s-o preia altcineva, s-o ducă mai departe. Dacă nu conștientizezi asta, mori cu povara și devine o povară pe care … mă rog … iar, revenim la teatrul antic, pedeapsa celor 7 generații care … crima care urmărește 7 generații și așa mai departe.
Și eu revin și încheim aici, dacă vrei la momentul când eram eu copil în cartierul Traian și aprindeam artificii și bucuria de a da foc unui bețișor din ăsta, care are viață scurtă, dar care te face fericit câteva zeci de secunde. Mi s-a părut cea mai interesantă metaforă a individului și a vieții și a teatrului, dacă vrei, a profesiilor liberale, cum este și asta a mea, destul de tragică.
Păi, misiunea maximă a unui om este …
Să aprindă artificii?
FERICIREA.
Da, chiar dacă ea durează doar o secundă.
Nu poate. Fericirea nu poate fi temporală.
Da, imaginează-ți tone de artificii arzând continuu, că, de fapt, nu mai au niciun haz.
Că tot vorbirăm despre viață și despre moarte …
Evident și o lăsăm așa.
Da, trebuie să te împaci cât mai repede cu moartea ca să poți să trăiești!
Și să fii fericit!
Și să poți să fii fericit, pentru că, altfel, nu poți fi fericit niciodată, nici o clipă! Trebuie să te împaci cu moartea la un moment dat…
