Scrisoarea a 118 medici din România către deputați

602 0

„Vă solicităm, cu argumente medicale, științifice și etice, sa respingeți la vot proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie a persoanelor”

În condițiile în care s-au intensificat discuțiile despre o posibilă adoptare a Legii Vaccinării Obligatorii a Persoanelor, 118 medici români reuniți în cadrul Asociației „Medici pentru Consimțământ Informat” au redactat o scrisoare deschisă adresată deputaților transmite https://www.activenews.ro, preluat de Romanian Global News.

În textul lor, medicii le cer deputaților „să respingă proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie a persoanelor în România(PLx 399/2017)”. Aceștia precizează că „nu suntem împotriva vaccinării în sine, suntem împotriva obligativității vaccinării, suntem pentru consimțământul informat al pacientului”.
În sprijinul memoriului lor, medicii aduc argumente medicale, legislative dar și etice.
Dintre acestea, spicuim: „Siguranța vaccinurilor este o problemă reală, recunoscută chiar de organizația mondială a sănătății;
legislația actuală a UE permite punerea pe piață a vaccinurilor după o procedură simplificată de studii preclinice;

frecvența și tipul reacțiilor adverse postvaccinale sunt practic imposibil de evaluat cu acuratețe dar și că vaccinurile sunt produse biologice cu înalt potențial de contaminare genetică”

De asemenea, medicii atrag atenția că „proiectul de lege transformă vaccinarea dintr-un act medical într-un act pur administrativ”, că „îngrădește exprimarea opiniei profesionale a medicilor, asistenților medicali și farmaciștilor” dar și că „proiectul de lege prevede vaccinarea obligatorie a personalului medical cu un număr necunoscut de vaccinuri, lăsând deschisă posibilitatea condiționării exercitării profesiei medicale de statusul vaccinal”.

Reamintim că la începutul lunii martie, 50 de medici, între care dr. Vasile Astărăstoae și dr. Pavel Chirilă, au semnat un text asemănător. Din motive de siguranță, dar și pentru a proteja identitatea celorlalte cadre medicale de eventuale presiuni din partea anumitor persoane din comunitatea medicală, nu vom dezvălui identitatea celorlalți semnatari. Numele acestora, precum și datele de identificare de pe parafă, apar însă pe scrisoarea care a fost trimisă parlamentarilor.

Proiectul Legii Vaccinării Obligatorii a fost adoptat de Senat în octombrie 2017.

Comisia pentru Sănătate a Camerei Deputaților a votat pentru adoptarea proiectului vaccinării obligatorii, în martie 2020, după o ședință stabilită pe ascuns, unde nici măcar parlamentarii care depuseseră amendamente la proiect nu au fost invitați.

Proteste naționale împotriva legii vaccinării au avut loc în România pe 7 martie, la care au luat parte mii de persoane în mai multe orașe.
Iată textul scrisorii celor 118 medici:

CĂTRE MEMBRII CAMEREI DEPUTAȚILOR
ȘI PARLAMENTUL ROMÂNIEI

Semnatarii prezentei, medici cu drept de liberă practică din România, considerăm că avem o datorie profesională și de conștiință să vă solicităm să respingeți proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie persoanelor în România (PLx 399/2017).

Nu suntem împotriva vaccinării în sine, suntem împotriva obligativității vaccinării, suntem pentru consimțământul informat al pacientului.

Contrar aparenței, nu există consens în medicină referitor la siguranța și eficacitatea vaccinurilor.

Iată argumentele:

  1. SIGURANȚA VACCINURILOR ESTE O PROBLEMĂ REALĂ, RECUNOSCUTĂ CHIAR DE ORGANIZAȚIA MONDIALĂ A SĂNĂTĂȚII
    În decembrie 2019, în cadrul summitului global al Organizației Mondiale a Sănătății referitor la siguranța vaccinurilor, numeroși experți internaționali au ridicat probleme legate de scăderea încrederii populației în vaccinare și lipsa studiilor adecvate referitoare la siguranța vaccinurilor 1. Vaccinurile sunt injectate în primul rând persoanelor sănătoase,dar în prospectele vaccinurilor sunt enumerate multiple reacții nedorite, ce pot apărea după injectare 2, 3, 4. Unele dintre acestea sunt boli invalidante permanente: convulsii, paralizii, encefalopatii (afectări ale creierului), șoc anafilactic. Chiar dacă aceste efecte nu apar la absolut toate persoanele vaccinate, la nivelul de cunoaștere medicală actual, nu avem metode să prevedem cu exactitate care persoane sunt vulnerabile și vor dezvolta efecte nedorite și care nu. Chiar și efectuând analize medicale înainte de vaccinare, nu avem certitudinea identificării tuturor persoanelor care riscă dezvoltarea reacțiilor adverse postvaccinale.
    Efectul rezultat este că se previne o boală infecto-contagioasă, dar se creează alte boli cronice, cu evoluție imprevizibilă pe termen lung.
  2. LEGISLAȚIA ACTUALĂ A UNIUNII EUROPENE PERMITE PUNEREA PE PIAȚĂ A VACCINURILOR DUPĂ O PROCEDURĂ SIMPLIFICATĂ DE STUDII PRECLINICE
    Legislația actuală a Uniunii Europene prevede că punerea pe piață a unui nou vaccin se face pe baza unui dosar în care studiile clinice sunt făcute de însuși producătorul acelui vaccin. Întregul proces este unul pur birocratic, studiile producătorului nu sunt confirmate de către o terță instituție independentă 5.
    În studiile de siguranță făcute înainte de punerea pe piață, niciun vaccin nu este comparat cu placebo. Toate studiile compară lotul care primește vaccinul nou cu un lot martor care primește un alt vaccin deja înregistrat pe piață, produs de obicei de aceeași companie. Ambele loturi de copii primesc în plus și toate celelalte vaccinuri din schema de vaccinare pentru vârsta respectivă. De obicei, rezultatele studiilor conchid că nu s-au înregistrat mai multe reacții adverse în lotul vaccinat față de lotul martor 6.
    În plus, vaccinurile beneficiază de o versiune simplificată a studiilor preclinice în care nu se consideră necesare studii de farmacocinetică, de carcinogenicitate (capacitatea de a induce cancer) și nici de genotoxicitate (capacitatea de a induce mutații genetice) 6.
  3. FRECVENTA SI TIPUL REACTIILOR ADVERSE POSTVACCINALE SUNT PRACTIC IMPOSIBIL DE EVALUAT CU ACURATEȚE
    Unul din principalele contra argumente aduse fricii de efecte adverse postvaccinale este că acestea apar „foarte rar”. Adevărul este însă că frecvența reacțiilor adverse postvaccinale este imposibil de evaluat cu acuratețe.
    În multe din prospectele vaccinurilor aflate pe site-ul oficial al Agenției Naționale a Medicamentului 2, 3, 4, reacțiile adverse sunt clasificate în două categorii:
  • Reacții adverse evidențiate din studii preclinice, realizate înainte de punerea pe piață a vaccinului; urmărirea persoanelor vaccinate se oprește după aproximativ 30 zile;
  • Reacții adverse apărute după punerea pe piață a vaccinului; acestea se evaluează prin raportare continuă în sistemul național electronic de înregistrare a reacțiilor adverse.
    Studii internaționale au arătat că reacțiile adverse sunt în general subraportate într-o proporție de 1/100 (una din o sută reacții adverse apărute este raportată în sistemul electronic în SUA) 7.
  1. VACCINURILE SUNT PRODUSE BIOLOGICE CU ÎNALT POTENȚIAL DE CONTAMINARE GENETICĂ
    Pentru producția industrială a vaccinurilor, virusul vaccinal este cultivat pe:
    • culturi de celule animale(virusul polio pe celule VERO conf. prospectului 3, adică celule de rinichi de maimuță, iar virusul rujeolic pe embrion de pui de găină) 4
    • celule diploide umane, adică embrion uman avortat (vaccinul rubeolic este cultivat pe celule MSC-5 conf. prospectului, ceea ce înseamnă celule pulmonare de embrion uman avortat) 4.
    Se știe că virusurile în general au o structură genetică simplă și versatilă; ele au capacitatea de a îngloba material genetic din celulele pe care sunt cultivate în propriul lanț de ADN sau ARN și de a-l transporta apoi în interiorul organismului care primeste vaccinul. În acest fel, vaccinurile în general constituie o cale de introducere de material genetic străin în sângele persoanelor vaccinate.
    Conform standardelor actuale, contaminarea genetică acceptată este definită la maxim 10 nanograme de ADN străin pe doza de vaccin 8. Este dovedit științific că materialul genetic străin introdus direct în sânge, declanșează la om oncogeneză (cancer) 9și boli autoimune (scleroză multiplă, lupus, psoriazis, autism).
  2. VACCINURILE CONȚIN ADJUVANȚI CHIMICI TOXICI PENTRU OM
    Conform prospectelor, în compoziția vaccinurilor există: hidroxid de aluminiu, fosfat de aluminiu, thimerosal (compus al mercurului), formaldehidă, squalene, etc. Este dovedita științific translocarea aluminiului de la locul de injectare în creier15 și în alte organe, ca și toxicitatea aluminiului14și mercurului asupra sistemului nervos uman; există multe studii care ridică problema legăturii între acestea și autism14, demența Alzheimer18, boli neurologice16, 17.
  3. VACCINURILE CU VIRUS VIU ATENUAT NU AU EFICIENȚĂ 100% DIN CAUZA TENDINȚEI NATURALE A VIRUSURILOR DE A REALIZA MUTAȚII GENETICE
    Epidemii apar periodic în interiorul populațiilor cu rata foarte înaltă de vaccinare din cauza tendinței naturale de mutație genetică a virusurilor. Când o populație este supusă vaccinării în masă, apare fenomenul numit „presiune imunitară”. Virusul este supus unei presiuni imunitare care îl determină să creeze o mutație genetică. Aceasta este explicația epidemiilor periodice de rujeolă sau gripă în populații cu rată înaltă de vaccinare, mai degrabă decât mult-condamnata scădere a ratei de vaccinare în populație!
  4. PERSOANELE VACCINATE CU VIRUS VIU ATENUAT POT DEZVOLTA CHIAR BOALA ÎMPOTRIVA CĂREIA SUNT VACCINATE ȘI POT TRANSMITE ALTOR PERSOANE VIRUSUL VACCINAL
    Ni se tot spune că dacă vaccinăm peste 90-95% din populație eradicăm anumite boli infecțioase virale prin întreruperea circulației virusului sălbatic în populație. Se știe că persoanele vaccinate cu virus viu atenuat (rujeolă, rubeolă, oreion, gripă) pot dezvolta boala împotriva căreia sunt vaccinate 10, 11, chiar dacă într-o formă presupus mai ușoară. Ele elimină virusul pe căile naturale timp de până la 28 zile după vaccinare 12, 13 și sunt potențial contagioase în acest timp. De aici, de exemplu, interdicția persoanelor care au primit transplant de organe (au imunitate scăzută pentru că primesc medicație imuno-supresoare) de a se vaccina și de a veni în contact cu persoane vaccinate cu virus viu atenuat în primele 6 luni după transplant.
    Din această perspectivă, întreruperea circulației unui virus sălbatic este puțin probabilă prin vaccinare!
  5. PROIECTUL DE LEGE TRANSFORMĂ VACCINAREA DINTR-UN ACT MEDICAL ÎNTR-UN ACT PUR ADMINISTRATIV
    Vaccinarea este un act medical, este un proces individual, pe care orice medic îl parcurge cu fiecare pacient în parte, pentru că fiecare pacient are particularitățile lui. Pacientul investește medicul și actul medical al vaccinării cu o anume încredere și cu anumite așteptări.
    Dacă vaccinarea devine obligatorie prin lege, tot acest proces va dispărea. Vaccinarea se transformă dintr-un act medical într-un act administrativ. Medicul va fi obligat prin lege să administreze vaccinuri unui pacient obligat și el să le primească. Încrederea care trebuie să existe în relația dintre medic și pacient va dispărea. Văzând că nu găsește un partener de dialog în medicul său, pacientul își va părăsi medicul, va recurge la alte mijloace de informare și va lua decizii în consecință.
  6. PROIECTUL DE LEGE ÎNGRĂDEȘTE EXPRIMAREA OPINIEI PROFESIONALE A MEDICILOR, ASISTENȚILOR MEDICALI ȘI FARMACIȘTILOR
    La art. 59 din proiectul de lege, găsim precizarea că „personalul medico-sanitar și farmaceutic, indiferent de specialitate” are obligația „să furnizeze informații corecte, dovedite științific, legate de vaccinuri și activitatea de vaccinare”. Comisia pentru sănătate și familie a aprobat o formă ușor nuanțată a acestui articol, încercând să-i îndulcească caracterul vădit coercitiv, dar a păstrat la art. 71 prevederea conform căreia nerespectarea prevederilor art. 59 „constituie abatere disciplinară gravă” care se sancționează de către Colegiul Medicilor din România, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, Colegiul Famaciștilor din România și Colegiul Medicilor Dentiști din România.
    În proiectul de lege se dorește ca personalul medical să adopte o poziție de consens privind necesitatea vaccinării obligatorii a întregii populații și, mai mult, se prevede și soluția pentru eventualele opinii profesionale contrare spiritului de obligativitate: sancționarea medicilor / farmaciștilor respectivi!
    În contextul coercitiv al proiectului de lege, sintagma „informații corecte, dovedite științific” pe care personalul medical este obligat să le furnizeze, lasă loc de interpretare pentru că știința nu și-a spus ultimul cuvânt în domeniul vaccinării. Dacă un medic, pe baza experienței clinice personale sau în urma studiului literaturii științifice, ar ridica o problemă legată de siguranța sau de eficacitatea unui vaccin, ar face-o tocmai în spiritul jurământului lui Hipocrate, din grijă pentru pacient.
    Acest lucru ar constitui o opinie profesională legitimă pentru un membru al personalul medico-sanitar!
  7. PROIECTUL DE LEGE PREVEDE VACCINAREA OBLIGATORIE A PERSONALULUI MEDICAL CU UN NUMĂR NECUNOSCUT DE VACCINURI, LĂSÂND DESCHISĂ POSIBILITATEA CONDIȚIONĂRII EXERCITĂRII PROFESIEI MEDICALE DE STATUSUL VACCINAL
    Art. 13 litera c) din proiectul de lege precizează căvaccinarea va fi obligatorie pentru personalul medical. Nu se precizează însă ce vaccinuri, câte și cu ce frecvență vor fi administrate personalului medical, lăsând practic deschisă posibilitatea ca această listă să fie continuu îmbogățită cu toate noile vaccinuri care apar pe piață.
    Iată, chiar în prezent, apariția îmbolnăvirilor Covid19! Mass media anunță în mod repetat că se studiază intens crearea unui vaccin împotriva SARS-Cov-2. Cel mai probabil, odată produs, vaccinul va fi în primul rând introdus pe lista de vaccinuri obligatorii pentru personalul medical, considerat a priori expus la îmbolnăvire. Având în vedere experiența din alte țări, există riscul ca angajarea și menținerea în profesie a personalului medical să fie condiționată de administrarea vaccinurilor obligatorii.
    Pentru toate cele enumerate mai sus, vă solicităm să respingeți proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie a persoanelor în România (Plx 399/2017).

BIBLIOGRAFIE

  1. OMS. Summitul global privind siguranța vaccinurilor, 2-3 decembrie 2019.
    https://www.who.int/news-room/events/detail/2019/12/02/default-calendar/global-vaccine-safety-summit
    https://www.youtube.com/watch?v=AjvJ1xfwDOw
  2. Prospect vaccin Tetraxim – reactii adverse la pct. 4.8.
    http://www.anm.ro/_/_RCP/rcp_4490_30.03.12.pdf
  3. Prospect vaccin Imovax Polio – reactii adverse la pct. 4.8.
    http://www.anm.ro/_/_RCP/rcp_4596_27.04.12.pdf
  4. Prospect vaccin Priorix – reactii adverse la pct. 4.8.
    http://www.anm.ro/_/_RCP/rcp_4820_20.07.12.pdf
  5. DIRECTIVA 2001/83/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI DIN 6 NOIEMBRIE 2001 DE INSTITUIRE A UNUI COD COMUNITAR CU PRIVIRE LA MEDICAMENTELE DE UZ UMAN.
    https://ec.europa.eu/health/sites/health/files/files/eudralex/vol-1/dir_2001_83_cons2009/2001_83_cons2009_ro.pdf
  6. European Medicines Agency. Comitee for Human Medicinal Products. Note for Guidance on the Clinical Evaluation of Vaccines.
    https://www.ema.europa.eu/en/documents/scientific-guideline/note-guidance-clinical-evaluation-vaccines_en.pdf
  7. Lazarus, Ross. Electronic Support for Public Health – Vaccine Adverse Event Reporting System.
    https://digital.ahrq.gov/sites/default/files/docs/publication/r18hs017045-lazarus-final-report-2011.pdf
  8. WHO Technical Report Series. Annex 3. Recommendations for the evaluation of animal cell cultures as substrates for the manufacture of biological medicinal products and for the characterization of cell banks.
    https://www.who.int/biologicals/vaccines/TRS_978_Annex_3.pdf
  9. Hilleman MR. History, precedent, and progress in the development of mammalian cell culture systems for preparing vaccines: Safety considerations revisited. J Med Virol 1990 May;31(1):5-12.
    http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/jmv.1890310104/abstract
  10. Strebel PM, Aubert-Combiescu A.et al. Paralytic poliomyelitis in Romania, 1984-1992. Evidence for a high risk of vaccine-associated disease and reintroduction of wild-virus infection. Am J Epidemiol. 1994 Dec 15;140(12):1111-24.
  11. Strebel PM et al. Epidemiology of poliomyelitis in the United States one decade after the last reported case of indigenous wild virus-associated disease. Clin Infect Dis. 1992 Feb; 14(2): 568-79.
  12. Kaic B, Gjenero-Margan I et al. Spotlight on measles 2010: Excretion of vaccine strain measles virus in urine and pharyngeal secretions of a child with vaccine associated febrile rash illness, Croatia, March 2010.
    http://www.eurosurveillance.org/content/10.2807/ese.15.35.19652-en
  13. Priorix-Tetra. Rezumatul caracteristicilor produsului, pg.3. https://www.anm.ro/_/_RCP/RCP_11722_24.04.19.pdf
  14. Mold M, Umar D, King A, Exley C. Aluminium in brain tissue in autism. J Trace Elem Med Biol. 2018 Mar; 46:76-82.
    https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/29413113
  15. Gherardi RK, Eidi H, Crépeaux G, Authier FJ, Cadusseau J. Biopersistence and brain translocation of aluminum adjuvants of vaccines. Front Neurol. 2015 Feb 5;6:4.
    https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25699008
  16. Gherardi RK, Crépeaux G2, Authier FJ. Myalgia and chronic fatigue syndrome following immunization: macrophagic myofasciitis and animal studies support linkage to aluminum adjuvant persistency and diffusion in the immune system. Autoimmun Rev. 2019 Jul;18(7):691-705
    https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/31059838
  17. Aoun Sebaiti M, Kauv P, Charles-Nelson A, Van Der Gucht A, Blanc-Durand P, Itti E, Gherardi RK, Bachoud-Levi AC, Authier FJ. Cognitive dysfunction associated with aluminum hydroxide-induced macrophagic myofasciitis: A reappraisal of neuropsychological profile. J Inorg Biochem. 2018 Apr;181:132-138
    https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/29079320
  18. Mirza A, King A, Troakes C, Exley C.Aluminium in brain tissue in familial Alzheimer’s disease.J Trace Elem Med Biol. 2017 Mar;40:30-36.

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/28159219

Articole asemănătoare

Bookfest 2020 se anulează

Postat de - 8 aprilie, 2020 0
FacebookTwitterSalonul Internațional de Carte Bookfest 2020 se anulează, a decis Consiliul Director al Asociaţiei Editorilor din România, după anunţul preşedintelui…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *