Mănăstirea românească din Portugalia văzută de jurnaliștii plecați cu rulota pe urmele românilor din diaspora

1180 0

Jurnaliștii Elena Stancu și Cosmin Bumbuț străbat Europa de un an și jumătate într-o autorulotă și documentează viața românilor care trăiesc în străinătate. Pandemia i-a prins în Portugalia și astfel au ajuns să petreacă Paștele în mănăstirea românească „Adormirea Maicii Domnului” din Aldeia de Santa Margarida.
În acest timp, ei au realizat un material amplu despre așezământ și poveștile de viață ale celor aflați acolo.
Părintele Efrem, rasofor, în vârstă de 63 de ani, este primul personaj al reportajului publicat pe teleleu.eu, citat de www.basilica.ro, preluat de Romanian Global News.
Jurnaliștii prezintă calitățile sale de bucătar și fac o scurtă evocare a vieții celui care se numea Emil înainte de a veni la mănăstire. Părintele spune că „s-a întors cu fața spre Dumnezeu” în condiții grele în care a simțit ajutorul Lui.
Părintele Efrem. ©Teleleu / Cosmin Bumbuț
Fiind căsătorit, la sfatul părintelui duhovnic, și cu încuviințarea soției și copiilor, a ales calea monahală în urmă cu patru ani.
„Părintele Efrem și soția lui, sora Vasilica, au mers la Mănăstirea Bisericani din județul Neamț, unde au fost separați, fiecare în chilia lui. Au rămas acolo două luni: sora Vasilica se ocupa de bucătărie, iar părintele Efrem, care are voce frumoasă, cânta în biserică”.
„După două luni, sora Vasilica s-a întors acasă, la Galați, iar părintele Efrem a mers la Mănăstirea Comandău din Covasna, unde era părintele-stareț Andrei, și a rămas acolo doi ani și patru luni. Când părintele Andrei a venit în Portugalia să pună bazele mănăstirii de aici, l-a urmat. La fel ca ceilalți viețuitori ai mănăstirii, părintele Efrem are rezidență portugheză și acum face parte din diaspora românească”.
Cei patru copii ai părintelui Efrem au astăzi 36, 35, 34 și 32 de ani.
Jurnaliștii punctează istoria scurtă a mănăstirii înființate în noiembrie 2018, la inițiativa Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, și a Părintelui stareț Andrei Jilcu.
Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Aldeia de Santa Margarida. ©Teleleu / Cosmin Bumbuț
„A fost construită pe terenul de 14 hectare al unei foste ferme de măslini și portocali, iar biserica, în clădirea unui fost grajd ai cărui pereți din piatră s-au păstrat. Pereții exteriori sunt îmbrăcați în granit, specific acestei zone din Portugalia”.
Biserica mănăstirii a fost sfințită la finalul anului trecut.
„Traiul într-o mănăstire, mai ales într-una înființată de un an, înseamnă mai multă muncă decât rugăciune. Ziua începe la cinci dimineața cu gătit, udat grădina și curățenie, apoi slujbă, muncă în curte, curățenie în biserică. Slujba începe din nou la șase după-amiaza și se termină noaptea târziu”.
„În Săptămâna Mare, schelele de pe biserică sunt date jos, muncitorii portughezi toarnă ciment pe alei și nivelează pământul, fratele Cristi și părintele Andrei dau cu târnăcopul, Gabi, un român care a venit să-i ajute, repară poarta împreună cu părintele Efrem. La mănăstire, cea mai importantă regulă e ‹să dai ascultare›. ‹Noi am murit lumii ca să ne rugăm pentru lume›, spune părintele Daniel.
La Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Aldeia de Santa Margarida, regiunea Castelo Branco, trăiesc trei călugări – părintele-stareț Andrei, părintele Daniel și părintele rasofor Efrem, doi frați – George și Cristi – și două surori – Maria și Mariana. Mănăstirea este de călugări, dar surorile ajută la bucătărie și în grădină.
Pregătiri pentru Paște la mănăstirea românească din Portugalia. ©Teleleu / Cosmin Bumbuț
Vezi mai multe imagini dar și poveștile de viață ale viețuitorilor mănăstirii pe site-ul proiectului „Teleleu”.
Jurnaliștii Elena Stancu și Cosmin Bumbuț au nevoie de sprijin pentru a duce la bun sfârșit proiectul „Plecat”, despre poveștile românilor din diaspora. Află aici cum poți să îi ajuți.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *