Cinci pași, atent selectați, totul spre ”binele nostru”

993 0

Primul pas s-a numit ”desocializare”. Nu, restaurante, nu, baruri, nu, cofetării. Unde oamenii pot socializa, pot împărtășii opinii, pot face politică.

Al doilea pas s-a numit ”desportificare”. Nu, stadioane, nu, meciuri, nu, crosuri, nu, socializare prin sport.

Al treilea pas s-a numit depărtarea de credință. Șmecheria cu transmiterea virusului prin lingurița de argint în care se pune vinul care conține, resveratrol, cel mai puternic antioxidant și un polifenol cu proprietăți anti-îmbătrânire a ținut. Sau șmecheria că se ia virusul în biserica unde se umblă cu tămaie și mai ales cu busuioc a ținut si ea. Apropo, busuiocul este răsfățat cu numele de „Planta Regelui” și de peste 5.000 de ani, Busuiocul sfânt a fost folosit în India datorita puterilor sacre si regenerative. Busuiocul este o plantă adaptogenă. Plantele adaptogene sunt etichetate drept plante tonice, pentru reîntinerire sau plante regenerative. Ele ajută organismul să se adapteze la mediu, la stresul fizic și emoțional, sprijină funcționarea normală a corpului și restaureaza echilibrul psihic și fizic. Tămâia este folosită în mod uzual pentru îmbunătățirea circulației sanguine și reducerea durerii. Nu în ultimul rând, în AND-ul românului, credința este adânc inscripționată.

Al patrulea pas s-a numit ”deculturalizare”. Nu, concerte, nu, anticariate, nu, librării, nu, biblioteci. Presa a fost obligată prin Ordonanța să se alinieze. Și stați în casa la televizorul ”care a mințit poporul”.

Al cincelea pas s-a numit ”moartea copilăriei”. A trecut în liniște Legea prin care ne vor învăța copii cum să și-o tragă încă din clasa pregătitoare și că există și un al treilea gen, în afară de masculin si feminin.

Deschideți bine ochii!

Cătălin Statie

Articole asemănătoare

Ochii

Postat de - 30 martie, 2021 0
OCULI Şi Dumnezeu a spus: – Să fie LUMINĂ! Şi de atunci toate au sens pentru cunoscători, care or fi…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *