Mircia Gutău. Nu există motive de îngrijorare privind furnizarea agentului termic

89 0

În consecinţa conferinţei de presă susţinută recent de mai mulţi reprezentanţi ai PNL, în cadrul căreia candidatul la funcţia de primar al acestei formaţiuni politice a lansat o serie de zvonuri alarmiste privind situaţia furnizării agentului termic pentru populaţia municipiului Râmnicu Vâlcea, mă simt obligat să fac unele precizări:

 

Îi asigur pe toţi locuitorii municipiului că nu există motive de îngrijorare privind furnizarea agentului termic în cursul iernii viitoare şi că toţi factorii responsabili – Primăria municipiului, Consiliul Judeţean şi adevăraţii specialişti în acest domeniu – au făcut şi vor face toate demersurile pentru ca râmnicenii să aibă asigurată căldura şi apa caldă la standardele normale.

În ceea ce priveşte pretinsele ”soluţii” avansate de candidatul PNL la Primăria municipiului, ele pot fi încadrate cel mult în categoria unor fantezii izvorâte dintr-o minte lipsită de cele mai simple cunoştinţe în domeniu. Astfel, se critică administraţia locală pentru că nu a achiziţionat, contra fabuloasei sume de 8,4 milioane de euro, un pachet cu mai multe active ale CET Govora. În primul rând trebuie spus că suma este una exagerată; conform unor studii făcute de experţi în domeniu, costurile aferente realizării unei structuri de producere a energiei termice necesară încălzirii locuinţelor din municipiu este de aproximativ 2 milioane de euro. Autorul acestei ”soluţii” miraculoase nu spune – că n-are habar! – ce urma să facă administraţia locală, în eventualitatea în care ar fi mers pe această cale, cu sediul administrativ şi cu celelalte active neimplicate în producerea agentului termic. Nu spune nici de unde ar fi luat Primăria aceşti bani – că nu îl interesează! Şi evident că atunci când vorbeşte de încheierea unui partneriat cu unităţi economice de pe Platforma Chimică, cel devenit peste noapte ”specialist” în energie termică uită să menţioneze că una dintre firmele acestea a făcut deja paşi importanţi pentru construirea propriei centrale termice.

 

Dar lipsa completă de realism şi viziunea substanţial comunistoidă a respectivului candidat liberal este evidentă şi în afara respectivei conferinţe de presă, unde ar fi putut da vina pe o interpretare rău-voitoare a celor spuse prin viu grai. Astfel, din cei ”11 paşi” cu care îşi propune să câştige Primăria municipiului, câţiva şchioapătă serios doar la o primă citire. Într-unul dintre ei, candidatul auto-emanat spune că va impune un salariu minim net de 3.000 de lei firmelor care vor să vină în municipiu. Aberaţie mai mare ca asta, venind din partea unui finanţist – şi liberal pe deasupra! – nici că se putea! Salariul – în orice economie de piaţă normală – este rezultatul cererii şi ofertei, iar singura limitare ce poate fi impusă este cea a nivelului său minim, pe care îl stabileşte Guvernul, nu o primărie. Dar dacă crede că o astfel de măsură este una fezabilă, de ce nu o propune unuia dintre oamenii de afaceri liberali (nu că ar fi ei prea mulţi!), de pildă lui Grigore Crăciunescu, care o poate duce la îndeplinire la firma proprie chiar de la 1 iunie!

Un alt ”pas” care calcă strâmb este cel în care spune că lucrările de investiţii iniţiate de Primărie să se facă doar cu societăţi comerciale din municipiu. Poate candidatul liberal încă nu a aflat că suntem membrii în Uniunea Europeană şi că, în consecinţă, la o licitaţie pentru lucrări se pot prezenta nu doar firme din toată România, ci din întreaga Europă! Cum să refuzi accesul la o procedură de selecţie a unor firme pe motiv că nu sunt din Râmnicu Vâlcea? Pe acelaşi principiu, dacă ar fi fost aplicat şi în restul ţării, mai puteam vorbi azi de societăţi vâlcene de anvergură naţională, precum Annabella, Diana, Boromir şi multe altele?

Lectura celor ”11 paşi” ai candidatului liberal promite, în continuare, multe surprize, dar senzaţia principală pe care o dau, amplificată şi de ieşirile publice, din ce în ce mai ridicole, ale acestuia, este aceea a unui aşa-zis ”program” complet rupt de realitate, scris de cineva care se îmbată cu propriile cuvinte şi cu inexplicabile şi periculos de multe lacune tocmai în domeniul în care ar trebui să fie specialist!

 

Mircia Gutău

Primar

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *