Antrenament inedit pentru ”Tarzan” din rugbyul românesc: sute de lovituri de ciocan într-un cauciuc!

819 0

Adrian Ion, unul dintre veteranii echipei naționale de rugby și căpitan la Tomitanii Constanța, se pregătește de aproape trei luni singur, cu exerciții care de care mai surprinzătoare.

Rugbyștii echipei naționale a României sunt cei mai fericiți de când au aflat că pot trece la următorul pas în ceea ce privește antrenamentele, ca urmare a măsurilor de relaxare impuse în timpul Pandemiei de Coronavirus.

În ultimele trei luni ”stejarii” s-au antrenat cum au putut în case, dar, de mai bine de o săptămână, se pot pregăti în aer liber.

Este și cazul lui Adrian Ion, unul dintre veteranii primei reprezentative a țării noastre. Poreclit ”Tarzan”, rugbystul , căpitan al Tomitanilor  Constanța, ridică sute de kilograme în timpul unei ședințe de pregătire individuală, lovește cu ciocanul de câteva sute de ori un cauciuc pentru forță și masă musculară și aleargă zeci de kilometri.

Aceasta este rutina lui zilnică, pentru că vrea să fie în formă când se vor relua competițiile. Cel mai mare imbold îl are gândindu-se că peste câteva luni va juca pe noul stadion Arcul de Triumf.

”Chiar dacă a fost o perioadă grea pentru toată lumea, în special pentru noi, sportivii, pentru că nu am avut condiții optime pentru desfășurarea antrenamentelor, când există voință, cu siguranță se găsesc soluții. M-am pregătit individual și antrenamentele au decurs foarte, foarte bine, dar de abia aștept să încep pregătirea alături de colegii mei. Sunt nerăbdător să joc pe stadionul Arcul de Triumf, o arenă ultramodernă de care avea nevoie rugbyul românesc. Sperăm să vină suporteri în număr cât mai mare la următoarele meciuri pe care le vom putea disputa acolo cu spectatori și le promit de acum că vor avea parte de spectacol pe cinste” – Adrian Ion, component al naționalei României de rugby.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *