Cultul creștin „Organizația Religioasă «Martorii lui Iehova»” transmite sincerele sale cuvinte de prețuire pentru felul în care a fost gestionată și continuă să fie gestionată situația de criză impusă de pandemia globală cu COVID-19.
Momentele de cumpănă din ultimele luni în care ne-am regăsit deopotrivă cu toții, indiferent de convingeri, de statut social, de idealuri și de năzuințe, au pus greu la încercare societatea în care trăim. Totuși copiii, tinerii, adulții și vârstnicii, cu toții am fost solidari și am înfruntat cu tenacitate necazurile ivite și continuăm să o facem. Așa cum citim în Sfintele Scripturi, în aceste vremuri de mare chin, am învățat ‘să plângem cu cei care plâng’. (Epistola Apostolului Pavel către Romani)
Recunoștința noastră se îndreaptă către toți cei care ne-au ajutat și ne ajută să trecem mai ușor prin aceste vicisitudini: cadrele medicale, departamentele pentru situații de urgență, presa, guvernul, președinția, autoritățile locale, care s-au aflat și se află deopotrivă în linia întâi a acestei bătălii dureroase cu un dușman invizibil și periculos. Toată această muncă susținută în folosul semenilor dumneavoastră reprezintă oglindirea fără echivoc a binecunoscutelor cuvinte ale Domnului nostru Isus Cristos: „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. (Evanghelia după Matei)
De aceea, vă adresăm tuturor un sincer „MULȚUMIM”.
Cu aleasă consideraţie,
Biroul de Informații Publice al Organizației Religioase „Martorii lui Iehova”