Rezultatele parțiale la Bacalaureat în județul Vâlcea

78 0

Astăzi, 30 iunie, au fost publicate rezultatele parțiale la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie 2020.

La nivelul județului Vâlcea examenul s-a desfășurat în 21 de centre de examen. S-au înscris 3212 absolvenți, din care s-au prezentat la examen 3039, iar 173 au fost absenți. Din numărul total de candidați înscriși, 2536 au fost din seria curentă, iar 679 din seriile anterioare. Au fost eliminați din examen 14 candidați.

Rezultatele parțiale arată că 1798 de candidați au reușit să obțină medii peste 6 (șase), iar 1429 au fost declarați respinși (dintre aceștia 202 candidați au medii cuprinse între 5-5.99).  Rata de promovare este de 59,16%, luând în considerare toți candidații care au susținut examenul de balacaureat și de 68,13% luând în considerare doar candidații din seria curentă.

16 candidați au obținut media 10.00 (zece), clasând astfel județul Vâlcea pe locul al doilea la nivel național la acest criteriu. Absolvenții care au obținut media maximă la bacalaureat provin de la următoarele unități de învățământ: Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea – 7 absolvenți, Liceul „Constantin Brâncoveanu” Horezu și Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” câte 3 absolvenți, Colegiul Național „Alexandru Lahovari” Râmnicu Vâlcea – 2 absolvenți, Colegiul Național „Gib Mihăescu” Drăgășani – 1 absolvent cu media 10.00 (zece).

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie 2020.

 

Biroul de comunicare al ISJ Vâlcea

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *