VIDEO Curierul de Râmnic | Mircea Vintilă,”Problema cea mai mare este compoziția. Aici e problema.”

199 0

O seară minunată de folk la Brezoi, ne-a încântat auzul, sufletul și privirea, ne-a pus în postura de a cunoaște îndeaproape și a dialoga cu un ”titan” al acestui gen de muzică iubit, Mircea Vintilă.

L-am găsit încălzindu-și vocea lângă scenă, ne-am apropiat de el și l-am rugat să ne acorde un interviu. Ne-a zâmbit, a aceptat și ne-a invitat să stăm de vorbă după concert.  Un interviu cu un ”monstru sacru” al muzicii folk.

Mircea Vintilă a răspuns cu bucurie și sinceritate întrebărilor noastre și a promis  că următorul interviu va fi la sediul redacției noastre.

Vă invităm să urmăriți interesantul interviu, în exclusivitate, în paginile revistei noastre, Curierul de Râmnic Magazin.

Cătălin Statie: Sunt Cătălin Statie, Senior Editor la Curierul de Râmnic Magazin…

Mircea Vintilă: Ha haaaa, de Râmnic, da, da, da! Foarte frumos!

CS:  Și aveți aici și colega de la redacția culturală a  ziarului, Corina Enache.

Corina Enache: Sunt onorată! Corina Enache sunt. Sunt și pe facebook cu dumneavoastră, pot să zic.

MV: Sărut-mâna!

CE: Și mai mereu apreciez postările dumneavoastră.

MV: Tare de tot a fost pe facebook! Și o să vă povestesc. Să știți că a fost excepțional ce s-a făcut pe facebook. Nu am luat-o de la început pentru că am fost și surprins și… Te-a luat așa, mă rog, și situația care a fost. Dar, la un moment dat cineva mi-a spus: “ Hai, măi, apucă-te și tu.” Eu mai puneam câte un videoclip, câte un cântecel. Și la un moment dat cineva zice: “Măi, tot așa suntem. Tu ești singur acolo. Noi suntem singuri aici, fiecare în camera lui. Și de ce nu te apuci sa cânți? “ Și zic: “Hai măi să mă apuc.” Și am cântat fără microfon, voce și chitară,  că știți foarte bine. E destul de complicat. Să știți că nu e chiar atât de ușor. Pentru că stai pe canapeaua aia și oricum, vă dați seama că apasă tot. Și trebuie să te concentrezi, pentru că eu am filmat totul cu telefonul. Deci nu era filmat. Nu e microfon, nu e casetă…

CE: Da, și noi mai filmăm cu telefonul. Și domnul Cătălin…

MV: E destul de greu că e imprimat și trebuie pus  așa de multe ori. Trebuie pus într-o anumită poziție ca să fie bine.

CE: Dar sa știți că e mai natural așa.

MV: E natural, doamnă.

CS: Și noi folosim tot așa.

MV: Știți de ce? Atât de natural , atât de firesc, atât de frumos a fost toată treaba. Vă rog să mă credeți că din două în două zile primeam câte 27-28 de mii, 30 de mii, 32 de mii de vizualizări, doamnă. Pentru că eram eu cu el, cel de acolo din cameră. Și eu la un moment dat spuneam: “Mulțumesc!” Până mi-am dat seama că de fapt  eu îi cântam lui. El singur acolo, eu singur, în camera mea.

CE: Vizualizările au fost, ați văzut.

MV: Vizualizări, da, 27 de mii, că au diagramă.

CE: Deci, de fapt, nu erați singur dumneavoastră.

MV: Exact! Și nu eram singur, eram împreună cu toții, așa. Fiecare în camera lui, dar de fapt noi eram împreună.

CE: Și ne-ați încântat tuturor sufletele în perioada aceea. Aveam nevoie…

MV: Doamnă, 25 de cântece am cântat și au fost în jur de 481 de mii de vizualizări. Ceea ce este extraordinar, enorm. O surpriză  și surprindere mare de tot.

CE: Pentru noi nu. Daca cântați dumneavoastră.

MV: Dar e frumos că am fost împreună. Că e o perioadă grea, foarte grea, doamnă. Este o perioadă cum nu vă puteți închipui de grea. Și să știți că am început să fac și mi-am dat seama că sunt anumite momente. Și acum e prima oară când se cantă cu microfonul, după 3-4 luni de zile. Deci e destul de greu. Vocea trebuia încalzită înainte. Ca să nu poți să nu dai rateuri, trebuia concentrare.

CE: Domnul Cătălin este mai vechi în meserie și știe. Mult mai vechi.

MV: Da, asa este. Trebuie să încălzești vocea. Făceam vocalize dimineața. Și la chitară dar și vocal.  Ca să încălzesc corzile vocale.

CS: Să vă dezvălui că am fotografii cu dumneavoastră, cu Vali Leancă, Costi Sandu și Adi Manolovici.

MV: Adi Manolovici, da.

CS: Acum 10 ani ați cântat la Festivitatea Academiei lui de Rock la Preoteasa. Și eram și eu acolo.

MV: Vai, ce frumos! Vai, ce minunat și ce frumusețe! Și ce copii avea. Și fiecare studia. Primeau cadouri, primeau toți, primeau chitări. Pentru că era sponzorizat foarte bine și toată lumea sărea pentru tineret. Păcat! Și după aceea dădeam recital, recital în care cânta și Adi Manolovici și copiii și toți. Nu vă puteți închipui ce era…

CE: Voiam să vă spun ca mi s-a îndeplinit un vis. În anul 1981, eram  la mare cu mama mea.  Și eram pe plajă, la Mamaia cred.  Și nu am indrăznit sa vin…

MV: La Mamaia, da.

CE: Eram copil de 17 ani,  în anul 1981.

MV: Aaaa, păi noi cântam, doamnă. În fiecare an, în iunie, de multe ori pe 10 iunie veneam noi. Pe 1 iulie  se începea și se termina în septembrie. Cam spre 15 septembrie. Cam așa era sezonul. Și în fiecare seară noi cântam la Hotel București unde era o terasa foarte frumoasă. Și în fiecare seară cântam numai folk. Și eu și Valeriu Sterian și Zoia Alecu și Mircea Bodolan, cântam seară de seară.

CS: În anii 70, când am luat contact cu muzica folk, eu fiind elev de liceu sau la începutul liceului, cea mai mare admirație a mea era pentru Mircea Vintilă. Nu a existat pentru mine atunci altcineva . Pentru mine muzica folk este așa, de la Mircea Vintilă în jos. Și am rămas încântat că aveți aceeași voce și aceeași dragoste de a cânta, și aceeași poftă de a cânta, ca și atunci. La un spectacol de atunci v-au adus cu Miliția.

MV: Așa era…

CS: Mai țin minte, la Casa Sindicatelor din Râmnicu Vâlcea, v-au adus cu Miliția pentru că toată lumea voia să vă strâgă mâna. Și atunci, noi fiind și eu și Silviu Popescu – directorul ziarului,  colegi de clasă, nu ne duceam decât dacă venea Mircea Vintilă. Am fost și cu Cenaclul Flacăra… Altfel, nici vorbă! Nu aveam nicio treabă.   Și pentru mine așa a rămas. Eu mi-am fixat așa niște repere… Eu sunt rock-er din ăla vechi…

MV: Da da da…

CS: Și muzica folk mi-a plăcut foarte mult. Și dumneavoastră, pentru mine muzica folk începe cu dumneavoastră.

MV: Mulțumesc mult de tot!

CS: Nu vreau să vă întreb ce planuri aveți pentru viitor. Aș vrea să vă întreb ce faceți în timpul liber? Pescuiți, jucați șah, sau… Ce pasiuni aveți?

MV: Nu, nu, nu!… Citesc și urmăresc absolut tot ce se întamplă muzical în lume. Că e foarte interesant ce se întamplă și doresc să se întample și la noi. Pentru că vedeți sunt …  Vedeți ca să ai niște oameni care au creat un gen și au facut  asta, e bine să se întâmple lucruri foarte frumoase. Și în special în folk și în indie-folk, cum marea majoritate cântă acum. Sunt piese foarte frumoase, sunt chitări acustice. Sunt instrumente acustice, mai puțin, câteodată mai intră și câte un pian. Dar sunt cântece foarte frumoase. Mă rog, este muzica aceea de consum.

CS: Nu discutăm de muzica de consum. Aici discutăm despre muzica dedicată. Asta este muzica folk.

MV: Enorm de multe lucruri se întamplă și multe lucruri frumoase.Nu vă așteptați cât de multe. Aș vrea din ce în ce mai mult și la noi să se întample. Știți care era problema? Erau, în genul nostru  folkul, erau mai multe festivaluri.

CS: Da da! Acum Blues-ul a ajuns cu cele mai multe festivaluri.

MV: Perfect! Și să știți că erau premii, erau premiați, nu ca pe vremea noastră. Și premii bune de tot. Erau copii, și  chitări și bani și de toate. Dar problema mare era ce faci cu el după(premiul n.r.). Că radioul nu se interesează, televiziunea nici nu mai discutăm. De multe ori când eu ma întalneam cu ei în diferite orașe din țară, mai veneau: “Mă lasați și pe mine să cânt?” Zic: “Cântă, măi, cântă mai multe piese!” Strigam eu bis de acolo, strigam bis,  ca să cânte, să vadă lumea ce face el acolo și ce se întamplă cu el. Dar, după aceea, de el nu știe, el e pierdut. A fost un festival pentru copii și pentru tineret, “Toamna baladelor”, foarte interesant, la Palatul Copiilor în București. Vreau să vă spun că așa voci erau, lucrau și cu profesori. Aici este un avantaj extraordinar, voci extraordinare. Problema cea mai mare este compoziția. Aici e problema. Deci, din 72 de concurenți doar 4 au venit cu compozițiile lor. La un moment dat era și un profesor de muzica și a fost foarte corect. Și jurizarea a fost corectă.  Și l-am intrebat: “Domnule profesor, haideți să discutăm!  Știți că se vede că sunt studiați copiii aceștia, că au studiat cu profesorii. Că au niște voci excepționale.” Ce se cântă acum la creație este nenorocire. Că de fapt asta e genul. Aici ca să creezi ce a ieșit din tine, ce se întâmplă. A spus și profesorul: “  Da, aici este o problema mare de tot. Să știi că și noi, profesorii, știm atâtea. Și interpretare știm și…” Dar când e vorba de compoziție, și la ei… Deci nu e chiar așa…

CS: Vreți să fiu mai dur?

MV: Spuneți!

 CS:  Da! Profesorii acum sunt interesați de copii, nu  atât de talentul lor cât de veniturile pe care le aduc copiii respectivi.

MV: Asta da, da!

CS: Haideți să vă spun. În afară de asta au dispărut producatorii de muzică folk.

MV: Corect! Corect! Perfect!

CS: Majoritatea sunt învățați acum, ei să fie și artiști , ei să fie și producători. Și nu se poate.

MV:  Și nu se poate.

CS:  Și ca să ajungi să fii un nume ca Mircea Vintilă este foarte greu în ziua de astăzi, este foarte greu. În primul rând trebuie să pleci de jos, cum ați zis și dumneavoastră. Compoziții proprii, simple care atrag…

MV: Da, dar cine îl ajută? Îl ajutăm noi doi. Și al treilea cine? Că nu mai există.

CS: Al treilea cine o mai fi.

MV: Nu mai există al treilea.

CS: Absolut!

MV: La radio nu mai e, la Casa de Discuri nici nu se discută…

CS: Sponsorii sunt numai parinții.

MV: Exact!

CS: Dar, uite că încetul cu încetul începe. Vedeți aici. A început aici și o să înceapă. Nu știu dacă Mihai Răzvan Mugescu este și organizatorul festivalului de blues care este un imens festival. Uriaș festival.

MV: De blues, da. Uriaș!

CS: A crescut nemaipomenit. La fel o sa crească și folk-ul. Se pare că vine acum o pantă în sus destul de bună și pentru muzica folk. Numai că trebuie niște oameni bine interesați. Vedeți,  noi, cei cărora le place muzica folk, deja avem o anumită vârstă.

MV:  Da! Corect!

CS: Dumneavoastră ați început astă seară cu melodiile pe care le-am ascultat  prima dată de la dumneavoastră.

MV: Da, eu ce am spus? Sunt cel mai bâtrân din orașul acesta. Așa…

CS: Da, ați început cu melodiile pe care noi le fredonam de nu știu când. Alea au ramas, acum sunt istorie, sunt puse undeva într-un colț. Vinilurile dumneavoastră care…

MV: De aceea e bine să nu fiu numai eu. Să fie mai mulți, sigur că da.

CS: Absolut!

MV: Dar să știți că este un avantaj extraordinar, situația asta pentru foarte mulți. Cică au fost și niște articole foarte interesante. Vedeți că nu mai sunt spectacolele pe care le faceau primăriile. Acolo erau toți…Dar aici  cantă numai unii și cantă numai 2-3 piese. Deci ei nu au repertoriu. Ce să facă acolo? Că primăriile nu mai pot.

CS: Și banii fără număr. Lasați că știu.

MV: Și banii fără număr, corect! Și acolo ce se întâmplă? Că nu ai cu ce să faci , că acela nu are nici repertoriu. Acela nu poate să țină. Noi putem să ținem fiecare, o oră, o oră și jumătate.

CS: Dumneavoastră puteți să cântați vreo 2-3 ore.

MV: Da, nu este problemă. Nu sunt probleme aici.

CS: Mai aveți de gând sa cântați și cu trupă în spate?

MV: Da! Cu trupa mea, cu trupa “Brambura”, cu care am și imprimat două cantece care au mers foarte bine: “Musette” și “Batiscaf”. Am cântat cu o rocker-iță acolo, Olly of Queens… Și a plăcut mult de tot. Și specialiștii au spus că e foarte interesant. Foarte interesant. Da, cânt cu trupa și am un spectacol amânat. Trebuia să fie în martie la Teatrul Bulandra, și “Povești în București” cu “Batiscaf în Cișmigiu”. Și nu știm ce se va întampla. Biletele sunt vândute. Totul e platit. Și chirie, și personal, toți absolut. Să vedem acum ce șansă avem sa jucăm că e păcat. Că și lumea vrea. Lumea nu vrea biletul înapoi, vrea să vină la spectacol. Să vedem dacă putem.

CS: Și eu am ratat câteva spectacole. Biletele mi-au ramas și încep să mă anunțe. La spectacolul cutare, în data de… puteți să vă folosiți de biletul respectiv.

MV: Da da!

CS: De ce v-am pus întrebarea? Eu cand v-am văzut acolo la Academia de Rock, l-am întrebat pe Adi : Măi l-ai invitat pe domnul Mircea Vintilă să îți vadă elevii?’’  “ Nu, măi, să cânte!” Zic: “Ești nebun!” Și mi-a spus așa: “Ascultă și ai să auzi ce n-ai auzit!” Muzica dumneavoastră cu trupa rock în spate, nemaipomenit! M-a dat pe spate, nu mi-a venit să cred.

MV: Da da! Nemaipomenit! E altceva.

CS: Da da!V-am văzut și cu Baniciu, cu Florian Pittiș…

MV: Da da, e altceva,  era altă chestie.

CS: Ați avut și ceva pe spate(trupă n.r.) așa. Dar dumneavoastră cu o trupă de rock pe spate…

MV: Acolo e chiar rock definitiv! Puternic!

CS: Absolut!  Si așa ați văzut aplauzele aici. Aici e câmpul mare. Dar dacă era într-o sală aplauzele erau  asurzitoare, nu așa. Lumea vă cunoaște. Eu vă știu și atunci când am crescut cu o trupă de rock. Era extraordinar de bine. Și cred că concerte din astea veți mai avea.

MV: Păcat că nu au mai fost. M-am întâlnit cu Adi Manolovici și nu se mai poate.

CS: Și el s-a tras așa deoparte. Se ocupă numai cu Academia lui. Așa….. mai are spectacole. Am fost la The Ace și  La Pache, la niște cluburi. Cântă acolo singur și cu copii și-i promovează. Toată lumea s-a retras cumva din motivele pe care le-ați spus. Nu mai sunt producători, nu mai e nimeni. Toți banii se duc după un artist care nu știu ce a făcut. Însă, acum după… Vedeți, orașul Brezoi. Ați fi auzit de orașul Brezoi dacă nu era?…

MV: Eu da, am auzit pentru că băiatul nașului meu, tot Mircea îl chema, a fost repartizat după ce a terminat facultatea de medicină, la Brezoi, medic la Brezoi. Și după aceea s-a dus în Râmnicu Vâlcea, era medic celebru, Bălan.

CS: Cum să nu-l cunosc, și tatăl meu a fost medic…

MV: Am ințeles că s-a prăpădit…

CS: Au murit toți. Foarte mulți medici din Vâlcea s-au dus. Da, vremurile… Îmi pare rău de ei…Și ce voiam să vă spun. Festivalurile acestea cum sunt Brezoiul încep să pună pe hartă niște orașe mici al căror interes începe să crească cu spectacole de genul asta.

MV: Da da!

CS: Și atunci banii care se strâng încep să se repatizeze la mai mulți artiști. Și atunci, cum a fost aseară și în astă seară… Și încet, Încet lumea se reîntoarce la muzica pe care a cunoscut-o. Sper că a trecut o dată valul asta. Dar încă o dată spun. Și am mai spus. Nu mai există nici critică muzicală.

MV: Nu! Aveau cronică muzicala în ziare, și în Flacăra și în Săptămâna, și toate ziarele aveau.

CS: Da da! Știți că în județul Vâlcea cronică muzicală…

MV:  Dar nu mai există festivalul acela în care fiecare instrumentist  era apreciat și primea premii: chitară bas, chitară solo.

CS: Da, da, da

MV: …Chitară ritmică, voce, idei muzicale. Erau premiați toți pentru ce performanțe făcea fiecare.

CS: Da! Și vreau să vă mai spun ceva. Săptămâna trecută am fost invitat la Electrecord.

MV: Da?

CS: Da! Dacă intrați pe curierulderamnic.ro o să vedeți acolo că am scris un articol. La momentul acesta Electrecordul e în faza de reorganizare judiciară adică insolvență. Cineva a vrut să îl ducă în faliment. La momentul acesta, un om important, un avocat  este administrator judiciar. Dânsul m-a invitat acolo. Vrea să renască Electrecordul.

MV: Și și-au luat două mașini de matrițe pentru discuri.

CS: Nu și-au luat încă. Iar matrița aceea  au vândut-o.

MV: Aceea dinainte au vândut-o. Dar mi se pare că vine acum.

CS: Da, ei vor sa  o aducă din nou. Între timp a fost vândută în altă țară. O să vedeți. Interviul îl pregătim. Și pe al dumneavoastră Îl pregătim. Îl transcrie doamna Corina și o să vă trimitem, vă găsim.

MV: Da da! Să ținem legătura că este foarte interesant.

CS: Să știți că s-ar putea să primiți o invitație să facem un interviu în Redacția Curierului de Râmnic. Noi avem o redacție foarte frumoasă.

CE: Când veniți pe la Vâlcea…

CS: Și vreau să invite toți ziariștii din Vâlcea, că ei sunt numai pe can-can-uri acum.

MV: Sigur!

CS: Suntem singurul ziar care urmărim orice eveniment cultural care se apare.

MV: Care se întamplă, da. Ce frumos!… Nu interesează pe nimeni!…

CS: Nu, nu, noi suntem școala veche. Și eu, și directorul ziarului am fost colegi de clasă, prieteni. Noi avem altă cultură. Noi înțelegem altfel. Suntem și noi mai vechi așa. Și noi avem o vârsta dar, asta este… Mă bucur tare mult ca ați acceptat să stați de vorbă cu noi.

MV: Și eu mă bucur. Ținem legătura! Avem aici…

CE: Da, sigur! Mulțumim!

MV: Și să știi că e foarte interesant și chestia aceea. Trebuie neapărat vorbit. Și, cine știe, trebuie scris mai mult și poate îi ajutăm și pe copiii aceștia să vină.

CS: Am înțeles. Păi, nu se poate altfel. Pentru că, cum să spun, exemple ați rămas dumneavoastră și încă cațiva.

MV: Trei, patru mai suntem.

CE: Ziceți dumneavoastră: “cei patru Corifei”

MV: “Coniferi”, așa a zis cineva: “Domnule Conifer, îmi dați și mie un autograf?”, “ Domnule Conifer…”

CS: E bun și autograful ăsta, da!

CE:  Ce frumos!Noi vă mulțumim mult!

MV: Și eu vă mulțumesc!

 

Cătălin Statie, Corina Enache

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *