Minciuna lipsei de bani

841 0

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea privind respingerea Ordonanţei de urgenţă (OUG) nr. 2/2020 care amâna până la la 1 august dublarea alocaţiilor copiilor.

Șeful statului dă posibilitate, în acest fel, adoptării unei noi ordonanțe de către Guvernul Orban, pentru modificarea legii, astfel încât dublarea alocațiilor să fie prorogată până în anul 2021.

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru a anunţat, miercuri seară, că a propus Executivului un proiect de Ordonanţă de Urgență prin care legea va fi modificată din nou – după ce OUG nr. 2/2020 de prorogare până la 1 august a aplicării ei a fost respinsă de Parlament.

Astfel, dublarea se va face în etape, după un calendar, pe parcursul următorilor doi ani, până în 2022.

Bani sunt dar, sunt cheltuiți numai în folosul clientelei politice.

Banii ar putea fi foarte ușor obținuți prin executarea silită sumelor blocate de instanța judecatorească de la marii infractori.

Banii ar putea fi obținuți prin impozitarea pensiilor speciale.

Banii ar putea fi obținuiți prin restructurarea masivului aparat bugetar.

Bani mulți pot fi obținuți dar nu cu bugetari în fruntea țării.

Curierul de Râmnic

Articole asemănătoare

Sprijinim Valea Jiului

Postat de - 13 ianuarie, 2020 0
FacebookTwitterSiegfried Mureșan: Vom cere ca viitorul Pact Ecologic European să sprijine cu prioritate regiunile miniere precum Valea Jiului Deputatul european…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *