Rezultatele finale la examenul național de definitivare în învățământ situează  județul Vâlcea pe locul al II-lea la nivel național, cu o rată de promovare de 84,95%

57 0

Astăzi, 3 august 2020, au fost publicate rezultatele finale la examenul de definitivat pentru cei 93 de candidați care au susținut acest examen.

Rata de promovare a examenului național pentru definitivare în învățământ la nivel național este de 72,45%. În județul Vâlcea, după soluționarea contestațiilor, rata de promovare este 84,95%, județul nostru situându-se pe locul al II-lea la nivel național. Trei dintre candidați au obținut media 10.00 (zece).

.La nivelul județului Vâlcea examenul s-a desfășurat în centrul organizat la Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea. S-au înscris 116 candidați, din care s-au prezentat la examen 106, iar dintre aceștia 13 s-au retras din examen, solicitând anularea lucrării. Nu au fost candidați eliminați din examen. Niciun candidat nu a avut temperatura peste 37.3 grade Celsius.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuia să obțină cel puțin media 8 (opt), calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv la proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național.

 

Biroul de comunicare al ISJ Vâlcea

Articole asemănătoare

Ar fi împlinit 62 de ani

Postat de - 26 aprilie, 2020 0
FacebookTwitterExistă oameni discreți, cu adevărat. Și în viață și după aceea. Astăzi, 26 aprilie, prietenul și binefăcătorul nostru, Dumitru (Mitică)…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *