VIDEO Curierul de Râmnic | Primarul Râmnicului, Mircia Gutău la Biserica Sfântul Gheorghe

1723 0

Într-un loc de suflet, care face parte din copilaria si adolescența mea frumoase, Biserica Sfântul Gheorghe din Piața Centrală, a avut loc inaugurarea  noilor lucrări, menite să ofere un spațiu de liniște și reculegere tuturor credincioșilor din zonă dar și celor ce ne vizitează orașul.

Curierul de Râmnic a participat la acest eveniment desfășurat în prezența primarului Mircia Gutau și a viceprimarilor Eusebiu Vețeleanu și Maria Carmen Preda. De asemenea, am remarcat primirea caldă și binevoitoare, ca de fiecare dată a Părintelui Mihai Simion, de la Parohia Sfântul Gheorghe, care ne-a prezentat stadiul  lucrărilor și ce urmează a fi definitivat în viitorul apropiat.

Investiția a constat în demolarea împrejmuirii, refacerea acesteia, racordarea spațiului astfel deschis la zona pietonală, amenajarea de spații verzi , montarea de pavele, realizarea de trotuare de protecție în jurul bisericii, placarea cu granit a scărilor exterioare, realizarea unui sistem de colectare și evacuare a apelor pluviale și montarea unui sistem modern de iluminat public.

Corina Enache

Articole asemănătoare

Bun venit, Terell Harris!

Postat de - 10 noiembrie, 2025 0
Clubul Sportiv Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea a pierdut jucători valoroși în actualul Campionat Național de Baschet Masculin: Cornelius Lamonte Hudson,…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *