MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
INSTITUȚIA PREFECTULUI – JUDEȚUL VÂLCEA
CANCELARIE PREFECT
INFORMARE DE PRESĂ
În urma adresei pe care Instituția Prefectului – Județul Vâlcea a înaintat-o Primăriei Râmnicu Vâlcea în data de 12 august 2020, prin care s-a solicitat să se facă dovada respectării prevederilor legale la adoptarea HCL nr. 179/2020, privind vânzarea unui teren în suprafață de 29 mp aflat în propietatea privată a orașului, reprezentanții municipalității au informat că vor propune revocarea acestui act administrativ în următoarea ședință a Consiliului Local.
În adresa trimisă de Primăria Râmnicu Vâlcea (nr. 30041/14.08.2020) se menționează că din redactarea înscrisurilor care au fost transmise Instituției Prefectului pentru verificarea legalității actului administrativ adoptat în ședința de Consiliu Local din data de 30 iulie 2020 nu a rezultat că nu au fost încălcate prevederile legale în materia conflictului de interese, iar cumpăratorul terenului respectiv a anunțat că renunță la achiziționarea acestuia (prin cererea nr. 343/14.08.2020).
Menționăm că prin OUG 57/2019, privind Codul Administrativ, prefectul județului are atribuția de a verifica legalitatea actelor administrative emise de către autoritățile publice locale, iar în urma exercitării acesteia s-a constatat că hotărârea respectivă a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 136, alin. 1 și ale art. 228, alin. 4, din OUG 57/2019, care interzic aleșilor locali să inițieze și să participe la emiterea sau adoptarea unor acte administrative dacă aceștia au vreun interes personal, precum și pe cele ale art. 363, alin. 6, din aceeași ordonanță, care prevede selectarea, prin licitație publică, a unui evaluator pentru stabilirea prețului de vânzare a imobilelor aflate în proprietatea statului.
Râmnicu Vâlcea, 17 august 2020