Poate că te întrebi:„ Cum poate să conteze votul meu cu adevărat, dacă atâtea milioane de oameni votează?”.
Dreptul la vot este unul dintre principiile fundamentale într-o democraţie.
Votul tău face diferenţa de fiecare dată şi contează mai mult decât crezi.
Da, un vot schimbă tot!
Iată de ce:
- Votul tău trimite un mesaj cu privire la ceea ce crezi tu că este important.
- Votul tău afirmă dreptul de cetăţean la libera exprimare.
- Cu cât mai multe persoane informate vor merge la urne, cu atât mai mulţi aleşi implicaţi activ ne vor reprezenta în administrație.
- Mulți dintre cei aflaţi acum în administrația publică locală se aşteaptă la încă un mandat, iar singurul lucru care ar putea să schimbe asta este prezenţa masivă la vot.
- Izvorul răului într-o democraţie este lipsa educaţiei, ce se manifestă astăzi în toate domeniile. Dacă te-ai săturat ca în administrația publică locală să fie prezenți oameni care nu au făcut și nu vor face bine comunității, poţi schimba asta cu votul tău!
- A fi implicat, nu înseamnă să devii membru al unui partid sau să activezi într-o campanie. Înseamnă să înţelegi nevoile tale şi ale comunităţii, precum şi modul în care puteţi face împreună o alegere şi o investiţie în viitor.
Votul tău este o alegere şi o investiţie de încredere!
Votează pe 27 septembrie, pentru că îţi pasă de comunitatea ta, pentru că, astfel, îţi poţi face auzită vocea.
Da, un vot schimbă tot!
Mihaela Iliescu