Camera Deputaților a votat în unanimitate introducerea în Codul Penal a confiscării extinse!

627 0

Plenul Camerei Deputaților a votat în unanimitate, marți seara, proiectul de lege privind introducerea în Codul Penal a confiscării extinse,.

Asta înseamnă că averea nejustificată a unui infractor condamnat la minimum 4 ani de închisoare poate fi confiscată. Legea va merge la promulgare la președintele

Potrivit proiectului, care modifică articolul 112 indice 1 din Codul Penal:

 

(1) Sunt supuse confiscării şi alte bunuri  decât cele prevăzute la art. 112, când faţă de o persoană se dispune condamnarea pentru o faptă susceptibilă să îi procure un folos material şi pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare, instanţa îşi formează convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale. Convingerea instanţei se poate baza inclusiv pe disproporţia,dintre veniturile licite şi averea persoanei.

  • (2) Confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei. Confiscarea extinsă poate fi dispusă şi asupra bunurilor transferate către terţi, dacă aceştia ştiau sau ar fi trebuit să ştie că scopul transferului a fost evitarea confiscării

A fost modificat și Codul de Pocedură Penală, prin introducerea obligativității pentru procuror de a pune sechestru asigurător pe averea nejustificată a unui inculpat. Astfel, la articolul 249, din CPP, după alineatul (4) a fost introdus un nou alineat:

(4 indice 1) In cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie.

Proiectul de lege, inițiat în 2017, a fost adoptat deja de Senat, iar Camera Deputaților fiind forul decisional, în acest caz.

Modificarea legislativă reprezintă transpunerea în legislația internă a unor prevederi din Directiva 2014/42/UE privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană.

Raportul integral al Comisiei juridice a Camerei Deputaților

Mihaela Iliescu

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *