Proiecte foarte ambițioase pentru Bujoreni

1565 0

OCTOMBRIE 2020

Comuna Bujoreni este păstorită admirabil de Gheorghe Gîngu, primar ales, din partea PNL.

Și cum acest partid urmează calea europeană, o cale a dezvoltării, ce aduce nu numai obligații, ci și beneficii constând în fonduri importante ce trebuie accesate, și această comună se află pe calea cea bună.

Pentru următorii patru ani, edilul are ambiții deosebite, localitatea fiind ca și gospodăria sa. Oamenii i-au acordat încredere și a primit, astfel, o misiune importantă; aceea de a asigura condiții decente și facilități pentru localnici.

”Avem în vedere construirea a două săli de sport. Una din ele va fi la Şcoala Gimnazială Gura Văii, iar cealaltă la Şcoala Primară din Olteni. De asemenea, vom construi Grădiniţa cu Program Prelungit, în Satul Olteni. Școala Şcoala veche din Satul Gura Văii va fi reabilitată şi transformată în Grădiniţă cu program prelungit. De un tratament asemănător va beneficia și Dispensarul Medical din Satul Olteni, care va fi și extins, urmând să fie dotat cu cabinete de medicină generală şi stomatologie”. Și o farmacie face parte din proiectele lui Gîngu.
Iar lista nu se oprește aici. Căminul Cultural din Satul Bogdăneşti urmează să fie și el modernizat. Ca și școala. ”Vom amenaja în curtea Şcolii Bogăneşti un teren de sport, un loc de joacă pentru copii şi un parc” .

Dar, poate cel mai interesant lucru va fi amenajarea unui Complex Sportiv şi de agrement pe malul Oltului, în satul Lunca, pe o suprafaţă de 5 hectare. Acesta ar urma să includă un stadion, un debarcader, spaţii amenajate pentru tiroliană, spaţii de joacă, de picnic şi pentru spectacole în aer liber. Probabil că și râmnicenilor le-ar surâde această idee, pentru ca pe niciun curs de apă din municipiu nu avem încă așa ceva.

Se pare că sunt multe de făcut. Primarul Gângu mai are în agendă: subvenționarea cheltuielilor pentru transportul elevilor și pensionarilor, înființarea unui Serviciu de Evidență a Populației, înființarea unui serviciu de transport în comun local, înființarea serviciului de Poliție Locală Comunitară Bujoreni, asfaltarea tuturor străzilor publice, extinderea reţelei de canalizare şi apă în toată comuna, dotarea școlilor si gradinițelor din Bujoreni cu tehnologie digitală de ultimă generație pentru o școală Smart.

C.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *