Sorin Zamfirescu: Rememorări cu gust de Pelin (Capitolul trei)-Memoriile celui mai bun primar al Râmnicului, din ultima jumătate de secol

208 0

CAPITOLUL  III

BĂTĂLIA  ELECTORALĂ  MAI  1996

Comitetul de conducere al filialei județene a Convenției Democrate, din care făcea parte bineînţeles și Partidul Național Ţăranesc Creștin și Democrat, trebuia să aleagă dintre toate propunerile făcute de partidele sau formațiunile politice ce compuneau alianța, un candidat unic. Printre ei se număra şi Nicolae Jivan, pretendent valoros al Partidului Național Liberal. Proiectul meu de Contract cu Râmnicenii a fost preferat tuturor celorlalte de către Comitetul de conducere al Convenţiei şi aşa am ajuns  singurul candidat al Convenției Democrate, pentru postul de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea.

Pentru mine, ca novice, a început o adevărată nebunie: interviuri televizate, ședințe, discuții (în bună măsură inutile) și negocieri interminabile, raiduri prin piețele sau locurile mai aglomerate din oraș, fotografii în diferite ipostaze, ce mai, tot tacâmul. Evenimentul cel mai dorit de către toată suflarea rămăsese totuși lansarea cu cât mai mult fast a candidaturii. Partidul care mă propulsa era un partid sărac. Din donațiile  membrilor ceva mai avuți, abia reușea să adune câțiva gologani pentru plata chiriei sediului  şi pentru mici cheltuieli curente. Totuși, spuneau specialiștii, e absolut necesară o lansare cât mai zgomotoasă, dar, din cauza cheltuielilor mult prea mari, acest lucru părea o utopie.

Uneori însă, se mai întâmplă și minuni! Pe 28 aprilie, prin strădania extraordinară a unor membri devotați cauzei, s-a reușit o  lansare cum nu se mai văzuse până atunci la Râmnic: momente coregrafice cu participarea unor prichindei foarte talentaţi, coruri, solo-uri, un proaspăt imn al Convenției Democrate compus special pentru Vâlcea, confetti, steaguri, lozinci, programe electorale, fotografii, autografe etc. Din nou mă văd obligat să subliniez meritul extraordinar al Ancăi Ungureanu, care a fost regizor, coregraf, a mobilizat simpatizanți,  sponsori, pe scurt, a fost factotum-ul serbării.

Participarea conducerii Convenției Democrate la acest eveniment a fost una de vârf. Toate partidele componente și-au trimis reprezentanți de înaltă ținută: Mircea Ciumara, Remus Opriș, Gabriel Țepelea, Nicolae Cerveni, Sergiu Cunescu, Anghel Rugină și alții. Ce mai, a fost o serbare extrem de reușită! Liderii veniți de la Bucureșți, împreună cu sala arhiplină de simpatizanți entuziaști, au aplaudat la unison, au bisat de li s-au înroșit palmele, apoi au plecat spre case bucuroși și încrezători în reușita finală.

Un ziarist cu faimă, care avea colaborări chiar și cu BBC, Tudor Iosifaru, și o mare doamnă a televiziunii locale, Valeria Tănase, erau cei mai temuți interlocutori pentru politicienii locali, deci cu atȃt mai mult pentru candidații  alegerilor ce băteau la ușă. M-am descurcat binișor la emisiunile electorale organizate de ei la Vâlcea 1 și la Etalon TV,  pentru faptul că nu aveam ce ascunde, dar și din cauză că moderatorii menționați, deși profesioniști în adevăratul sens al cuvântului,  aveau o mascată aversiune față de partidele de stânga, a căror politică era, vădit, falimentară. În 1996, la  alegerile  pentru   Primăria  municipiului  Ramnicu-Vâlcea, s-au înscris 14 candidați. Cel care părea să aibă cele mai multe șanse era viceprimarul Valer Tudor, reprezentantul Partidului Democrației Sociale din România, primar interimar în funcție. Au concurat  personalități locale, cum ar fi  Mircia Gutău, din partea Partidului Democrat, Dorel Constantinescu de la Partidului Alianței Civice, colonelul Dodu și  alți câțiva. S-au înscris în cursă și independenți, ba chiar și celebrul Gorun.

Spuneam că poluarea orașului era una din preocupările mele importante. În perioada electorală, am atenţionat public prin televiziunile locale (deși colegii de partid cu experiență politică îmi interziseseră) pe cei  din conducerea uzinelor de pe platforma industrială de sud, că trebuie să  rezolve urgent poluarea, din ce în ce mai accentuată a aerului și apelor, cauzată de deversările nocive ale unor reziduuri industriale, în caz contrar schimbarea profilului industrial al acestor uzine prin producerea numai de compuși nepoluanți devine obligatorie. Adversarii politici au folosit această declarație − care s-a dovedit a fi destul de populară − și au incitat spiritele puternicelor sindicate de pe platforma chimică, lansând zvonul că Zamfirescu, dacă va fi ales primar, va transforma uzinele existente în fabrici de parfum. Nici acum nu știu dacă astfel de declarații nu mi-au făcut realmente un serviciu, pentru că foarte mulți râmniceni erau supărați din pricina noxelor din ce în ce mai greu de suportat. Președinții acestor sindicate, Mihai Diculoiu și Constantin Geană, au ieșit la rampă, indicându-mă drept inamic public nr. 1  și  cerând miilor de  membri de sindicat  să nu mă voteze, altminteri „jar vor mânca”. Pe platforma chimică lucrau cam 5000 de membri de sindicat, aşadar aceștia, împreună cu familiile lor, măreau periculos de mult numărul simpatizanților contracandidaților mei.

Ocupat până peste cap, nici n-am băgat de seamă când a sosit ziua de 16 iunie, ziua alegerilor. Deși zona Vâlcii  (chiar și Râmnicul) era considerată zonă roșie, adică bazin electoral având drept port drapel Partidul Democrației Sociale din România, am observat însă, în perioada preelectorală, că râmnicenii, întâlniți cu diferite ocazii, mă întâmpinau cu simpatie și asta îmi dădea destul de multă încredere.

La închiderea urnelor, numărătoarea paralelă internă, condusă de Bebe Ungureanu și Vali Monceanu, ne confirma faptul că suntem favoriți. Și într-adevăr, așa a fost. Candidatul Convenției Democrate a fost preferat de 41 % de alegători, față de 25% pentru Partidul Democrației Sociale din România, recte candidatul acesteia, Valer Tudor. Întrucât nimeni n-a întrunit 51% din voturile exprimate, a urmat turul II peste două săptămâni, cu primii doi clasați. Porcul nu se mai poate îngrășa în ajun, așa că, pe 16 iunie, rezultatul final a fost Sorin Zamfirescu, reprezentantul Convenției Democrate,   64%, iar Valer Tudor, reprezentantul Partidului Democrației Sociale din România, 36%.

Una din marile dileme ale alegerilor locale din România este procedura alegerii consilierilor locali. Deși  modelul actual pare suficient de democratic,  nu e mai puțin adevărat că poate conduce la blocaje,  în situația în care  primarul ales nu deţine majoritatea în Consiliul local.  Sigur, se fac alianțe conjuncturale, e chiar recomandat, dar programul, pe baza căruia a fost ales, este în pericol de a nu fi pus în aplicare. În cealaltă variantă, când primarul este votat cu o majoritate zdrobitoare, va avea automat o largă majoritate în Consiliul local și acest lucru poate fi chiar  dăunător. Neavând adversari pe măsură, sau în număr suficient în Consiliul local, el se poate transforma foarte ușor într-un mic dictator local, iar asemenea scenariu nu poate avantaja nicidecum orașul și, dacă e posibil, trebuie evitat. Nimeni nu este atotcunoscător, nimeni nu este  atât de pluridotat, încât să nu greșească niciodată. Iar atunci când greșește, e  periculos să nu existe nimeni care să-l tragă de mânecă. Iar partizanii sau colaboratorii săi, asupra cărora a căpătat, pe zi ce trece, un ascendent de semizeu, n-or s-o facă. Și atunci cine poate ține lucrurile într-un oarecare echilibru? O opoziție puternică numeric, însă profesionistă, bine intenționată, fără personaje de tip „Gică contra”. Ion Rațiu, un mare român și un om politic față de care eu am avut o considerație deosebită, parafrazând pe marele Voltaire, spunea: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca tu să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”. Este chintesența  democrației în lupta politică! Dar cȃți oameni politici, care se perindă pe la conducerea unor unități teritoriale mai mari sau mai mici, ţin seama de un asemenea principiu?

Capitolul următor, în ziarul de mâine

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *