Episcopul Macarie al Europei de Nord: Vă rog și vă chem să ne unim în rugăciune pentru Camelia-Mihaela Smicală și copiii săi

819 0

Episcopul Macarie al Europei de Nord: Vă rog și vă chem să ne unim în rugăciune pentru Camelia-Mihaela Smicală și copiii săi, Johan-Mihail și Maria-Alexandra înaintea unui nou proces care va avea loc pe 12 noiembrie.

Episcopul Macarie al Episcopiei Europei de Nord a lansat un îndemn la rugăciune pentru Camelia Smicală și copiii săi, a căror soartă ar putea să se decidă în Finlanda pe 12 noiembrie, transmite Romanian Global News, scrie https://episcopiascandinavia.se

Acesta este mesajul:

Preaiubiții mei,

Vă rog și vă chem să ne unim în rugăciune pentru Camelia-Mihaela Smicală și copiii săi, Johan-Mihail și Maria-Alexandra. Pe 12 noiembrie va avea loc în Finlanda un proces foarte important, în care se poate decide soarta acestei mult și greu încercate familii. În cazul unei sentințe favorabile, Johan-Mihail și Maria-Alexandra se vor putea întoarce acasă, la mama lor, așa cum este firesc, așa cum au nevoie, așa cum își doresc fiecare în parte, așa cum ne dorim noi toți. Acum este un moment important, crucial, să le fim alături, frate și soră, să jertfim puțin din timpul nostru și să-L rugăm pe Dumnezeul orfanilor și al văduvelor să îi ocrotească și să plinească cererile acestei îndurerate mame și copilașilor săi. Așadar, vă propun să citim cu toții din Psaltire cel puțin o catismă pe zi, până în ziua procesului, pomenindu-i pe robii lui Dumnezeu: Camelia-Mihaela, Johan-Mihail și Maria-Alexandra pentru izbăvire din necazul separării și pentru reîntregirea familiei.

Așa să le ajute Preamilostivul Dumnezeu, iar vouă să vă răsplătească înmiit jertfa și osteneala!

Al vostru părinte, frate și prieten împreună rugător”

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *