Sorin Zamfirescu: Rememorări cu gust de Pelin (Capitolul douăzeci)-Memoriile celui mai bun primar al Râmnicului, din ultima jumătate de secol

ALEGEREA  PATRONULUI  SPIRITUAL

AL  ORAȘULUI

Am considerat că Râmnicul merită, precum orice oraș care se respectă,  să-și aleagă un Patron Spiritual. Ziua desemnată pentru astfel de sărbătoare doream să fie zi liberă pentru ca rȃmnicenii să poată petrece în voie. Din această cauză am propus drept Patron Spiritual al orașului pe Sfântul Nicolae, fiind, totodată, hramul Episcopiei Râmnicului. Am făcut o consultare publică, în urma căreia nu s-a ajuns la nicio concluzie. Unii și-au permis să exagereze, iar o publicație locală a mers pȃnă într-acolo încȃt mă acuza că doresc nominalizarea acestei zile, pentru faptul că tatăl meu avusese prenumele de Nicolae. Stupid!

Cum era de așteptat, am cerut părerea P.S. Gherasim, episcopul Râmnicului. Sfinția Sa primise deja propunerea câtorva intelectuali  de vază din oraș, printre care Ioan St. Lazăr, Emilian Frâncu, Petre Tănăsoaica și alții, de a desemna pe Sfantul Ierarh Martir Antim Ivireanul, pentru a deveni Patronul Spiritual al orașului, deoarece Sfântul fusese episcop al Râmnicului vreme de câțiva ani înainte de a fi numit Mitropolit al Țării Românești. Bineînțeles că am fost de acord și am reușit destul de repede  să luăm și aprobarile de rigoare. În acest fel, pentru prima oară, zilele de 26, 27 şi 28 septembrie 1999 au fost sărbătorite cum se cuvine, cu participarea unor prea înalte personalităţi politice si bisericeşti.

Tot în septembrie, Asociația „Pro Democrația” realizează la nivel național sondajul „la trei sferturi de mandat”. Cu o notă generală de 7,9 , m-am clasat pe locul II pe ţară după Zamfir Iorguş, primarul oraşului Mangalia.

Prin colaborare îndelungată cu Ministerul Mediului din România și Germania, cu reprezentanții Agenției Germane pentru Cooperare Tehnică – G.T.Z. − și cu Universitatea din Göttingen, se deschide la Râmnicu-Vâlcea CENTRUL    NAȚIONAL    PRIVIND   MANAGEMENTUL

DEȘEURILOR, având personal angajat plătit de partenerii germani. Este elaborat și aprobat proiectul „Concept Național privind Gestiunea Deșeurilor în România”, precum și studiul de fezabilitate pentru închiderea rampei de gunoi Rȃureni și construirea noului depozit ecologic de deșeuri Feţeni. Mă simt dator să menționez aportul deosebit, în realizarea acestor succese, al unui reputat și inteligent specialist în gestionarea deșeurilor menajere, inginera Diana Dumitru, și a partenerului oficial al Primăriei în acest proiect, S.C. Urban S.A., condus de vȃlceanul nostru, Doru Florescu.

În luna noiembrie se instituie Medalia de Onoare de aur și de argint, tip colan. Primii medaliați au fost ministrul Culturii, Ion Caramitru, și poetul George Ţărnea. Tot în aceeași lună, la propunerea profesorului Mihai Moldoveanu, șeful Comisiei de Cultură a Consiliului Municipal, am acordat  titlul de Cetățean de Onoare ai Râmnicului scriitorilor Virgil Ierunca, Nicolae Manolescu și Gabriel Liiceanu, mari personalități culturale, care s-au născut  în orașul sau județul nostru. In legătură cu acest lucru, am să relatez încă o picanterie. În urmă cu  5-6 ani,  primesc  un  telefon  de  la  Mihai  Moldoveanu, care-mi spune să vin urgent la Muzeul Simian să asist la o bazaconie. Ajung acolo în plină desfășurare a unei ceremonii  prin care primarul de atunci, Romeo Rădulescu, și ziaristul Petre Tănăsoaica, îi înmȃnau titlul de Cetățean de Onoare al orașului vestitului critic literar (partizanii, mai mult sau mai puțin interesați, afirmă că îl depășește pe marele George Călinescu, lucru de care mă cam îndoiesc), Nicolae Manolescu. Așa cum am afirmat mai sus, acesta primise  titlul încă din toamna anului 1999 (!!!). Dacă Petre Tănăsoaica putea fi iertat întrucât nu cunoștea anormal de lunga listă  a Cetățenilor de Onoare și, deci, nu fusese informat de cei în drept că nu se putea acorda acest titlu de două ori, primarul în funcție de atunci, Romeo Rădulescu, nu se putea bucura de nicio scuză. Mai mult decât atât, Nicolae Manolescu, probabil pentru a cȃştiga simpatia auditoriului, spune următoarele: „Ultima oară am fost la Râmnicu-Vâlcea, când s-a inaugurat Librăria Humanitas (asta fusese în urmă cu vreo 15 ani). Primăria a invitat la festivitate și elevi de liceu din clase terminale. După epuizarea discursurilor, aceștia au plecat în grabă, furând mai multe zeci de cărți etalate pentru vânzare. Apropo de capodopera lui Zusak − Hoțul de cărți – nu-i condamn prea tare pe cei care fură cărți și nu alte obiecte cu valoare materială.”

A fost o minciună pe cât de gogonată, pe atât de ofensatoare, aşa încât am plecat furios din sala plină de oamenii citiți ai urbei, care n-aveau de unde ști că lucrurile au fost  denaturate complet. Adevărul a fost următorul: în urmă cu 15 ani, am participat  la inaugurarea Librăriei Humanitas, unde profesorul Moldoveanu a venit însoţit de     10-15 elevi de liceu; după speach-urile de rigoare, la plecare, Gabriel Liiceanu, inteligent cum îl știm, a făcut cadou  tuturor participanţilor câte un pachet cu cărți legate frumos cu panglici colorate etc., etc.. Și noi am primit un asemenea pachet, așa încȃt, în varianta manolesciană, am fost cu toţii nişte hoţi de cărţi!!!