Cum ar fi să aflăm, în sfârșit, adevărul despre Revoluția din Decembrie 1989, nu de la Ion Iliescu și sinecuriștii săi, ci prin intermediul justiției?

648 0

Luni, 15 februarie, Senatul României a votat pentru desființarea Institutului Român pentru Revoluția din Decembrie 1989, condus de fostul președinte, Ion Iliescu, una dintre multe fabrici de sinecuri și de pseudo-cercetare științifică. Din conducerea institutului mai fac parte Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu.

Decizia a fost adoptată cu 80 de voturi “pentru” și 54 “împotrivă”. Au fost zero abțineri.

Despre Ion Iliescu și Petre Roman nu mai este nevoie să povestim aici, dar, pentru cei care s-au născut mai târziu, amintim că Gelu Voican Voiculescu, emineța cenușie a regimului Iliescu, pe lângă execuția soților Ceaușescu, s-a “remarcat”, la începutul anilor ’90, prin afimația “ Eu mă situez între metafizică și clitoris”. Ulterior, acesta a negat afirmația și a susținut că adevărata declarație a fost “Eu mă situez între metafizică și Catharsis”. Și s-a dorit a fi poziționat lângă acest concept estetic, nicidecum lângă “măruntul” clitoris.

În Institutul Revoluției Române persoanele  au fost numite pe viață, nu au un mandat limitat și, de exemplu, în anul 2019, peste 70% din sumele alocate institutului s-au cheltuit pe salariile și sporurile personalului.

Încă de la înființarea sa, în  data 7 decembrie 2004, după încheierea celui de al treilea mandat al lui Ion Iliescu, institutul a reprezentat, de fapt, o platformă politică, finanțată de la bugetul de stat.

Condus de Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu, ambii trimiși în judecată în dosarul Revoluției din decembrie 1989, IRRD a fost un institut de mistificare a adevărului despre revoluție și, nu de puține ori, a propagat în spaţiul public interpretări controversate, ce contraziceau cercetările din „Dosarul Revoluţiei”.

Câteva fragmente din dezbateri:

Lucian Romașcanu, senator PSD: “Avem lucruri neștiute despre Revoluție și nu văd rațiunea pentru care un asemenea istitut în loc să fie îmbunătățit, să fie desființat, e un mod rău de a face politică, este un mod care duce spre revanșă și răzbunare și în niciun caz pentru mersul înainte al societății. Vom vota contra acestei propuneri și sper să fie ultima pe care o mai avem în Parlament despre desființarea a ceva în România.”

Alina Gorghiu, senator PNL: “M-a impresionat până la lacrimi domnul Romașcanu cu intervenția și cu laudatio la adresa institutului și a domnului Iliescu. Puteți să îmi dași și un șervețel, da. Peste 70 la sută din sumele alocate pe 2019 s-au dus exclusiv pe cheltuieli de personal. Eu îi rog pe colegii din Senat să înțeleagă că acest institut nu și-a atins obiectivul și a fost o bătaie de joc întreaga activitate cu privire la ce s-a întâmplat la Revoluție.”

Cristinel Gabriel Berea, senator USR-PLUS: “Punem capăt uneia dintre cele mai mari mârșăvii la care a fost supus poporul român. Acest institut, ca și institutul Levantului, a fost creat doar pentru ca anumite persoane să audă în continuare expresia „domnul președinte” și să aibă pe cineva care să le deschidă ușile. Institutul nu e o simplă sinecură politică, o instituție care toacă bani publici. Avem de-a face cu o fraudă financiară, precum şi cu o ticăloşie morală. Institutul, condus de inculpatul Ion Iliescu şi de Gelu Voican Voiculescu, ambii trimişi în judecată în Dosarul Revoluţiei din 1989 pentru infracţiuni contra umanităţii, a fost un institut de mistificare a adevărului despre Revoluţie.”

Exact asta credem și noi. Și nu ne putem opri să întrebăm: “Cum ar fi să aflăm, în sfârșit, adevărul despre Revoluția din Decembrie 1989, nu de la Ion Iliescu și sinecuriștii săi, ci prin intermediul justiției?”

 

Trist și ironic, un articol semnat de Mihaela Iliescu

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *