După efectuarea recentelor lucrări de consolidare, biserica Mănăstirii Berislăvești, grav afectată de bombardamentele din cele două Războaie Mondiale, a fost redeschisă cultului. Aceasta prezenta risc avansat de prăbușire și puțini știu că fusese grav afectată de bombardamentele din cele două Războaie Mondiale.
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a inițiat în anul 2015 un amplu șantier de consolidare, restaurare, conservare și punere în valoare a ansamblului monument istoric, care a prilejuit redeschiderea bisericii. Mai mulți pictori restauratori s-au ocupat intens de frescă, iar peisagiștii profesioniști, de reamenajarea curții interioare.
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a reînnoit voința ctitorilor Mănăstirii Berislăvești de a fi săvârșite sfintele slujbe în lăcașul de cult, cu ocazia sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi. Acesta a sfințit cu agheasmă pictura lăcașului de cult și a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Zestrea spirituală și culturală a acestei biserici a creat o adevărată punte între lucrarea ctitorilor și generația actuală, martoră la restaurarea acestui lăcaș de cult. Pictura acestui lăcaș de cult, realizată la sfârșitul secolului al XVIII-lea, reprezintă mărturisirea dreptei credințe exprimate prin culoare”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la finalul slujbei de sfințire a picturii.
În cuvântul de învățătură împărtășit obștii monahale și pelerinilor, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre virtuțile Sfinților Trei Ierarhi, precizând că aceștia „au fost dascăli ai dreptei credințe și ierarhi cu viață sfântă, care au tâlcuit Sfânta Scriptură și au alcătuit valoroase cărți care apără dogmele ortodoxe și viața morală, dar și codici de canoane rămase normative până în zilele noastre. Sfinții Trei Ierarhi sunt chipuri ale sfințeniei care prin întreaga lucrare și mijlocire a rugăciunilor înaintea Preasfintei Treimi au devenit ocrotitori ai bisericilor și a numeroase instituții de învățământ și așezăminte sociale a căror activitate a fost inspirată după modelul slujirii lor”
Istoric zbuciumat; un incendiu, mai multe cutremure și bombardamente
Ctitorie a biv vel serdarului Alexandru Bucșănescu și a soției sale, Maria, de la mijlocul secolului al XVIII-lea, Mănăstirea Berislăvești poartă prin timp frumusețea arhitecturală și spirituală a vremii, dar și rănile adânci ale trecerii timpului și ale vitregiei vremurilor. Ridicat în vremuri de restriște, ansamblul Mănăstirii Berislăvești era o mică cetate de apărare, în mijlocul căreia se înălța o biserică în plan triconic, pronaos supralărgit, cu pridvor deschis, sprijinit pe coloane de piatră, înzestrată cu o minunată pictură post-brâncovenească. În jurul ei au mai fost construite stăreția și turnul-clopotniță, toate împrejmuite de ziduri înalte.
La doar câteva decenii după ce fusese primenită de către ctitorii și ostenitorii ei, Mănăstirea Berislăvești a fost incendiată în anul 1788, în timpul războaielor ruso-austro-otomane dintre anii 1787 și 1792, rămânându-i zidurile goale, precum amintește un document din anul 1797.
La scurt timp, grele încercări s-au abătut asupra mănăstirii: cutremurul din anul 1802, urmat de cel din 1838, care au deschis alte răni în trupul cicatrizat al ansamblului monahal. Între anii 1850 și 1855 au avut loc mici reparații constând în supraînălțarea clopotniței și înlocuirea învelitorii acoperișului din șiță cu tablă. Ansamblul a fost din nou grav afectat de către bombardamentele germane din anul 1916, când în axul absidei Altarului a apărut o crăpătură din golul ferestrei spre cornișă și care, în anul 1931, se mărise atât de mult, încât încăpea în voie mâna omului. După cereri repetate trimise Comisiunii Monumentelor Istorice de către preoții slujitori, abia în anul 1967 a fost realizat un proiect care viza doar restaurarea bisericii și a turnului-clopotniță, însă intervențiile au avut loc abia în 1972, când în partea superioară au fost aplicate două centuri din platbandă metalică, pentru a preveni mărirea crăpăturilor. Cutremurele din anii 1977 și 1986 au avariat din nou ansamblul mănăstirii și abia din anul 1992 au fost reluate noi lucrări de cercetare și proiectare în vederea restaurării. În anii din urmă, starea întregului ansamblu era critică, mai ales din cauza degradărilor structurale, fisuri care au influențat și degradarea paramentului tencuit și pictat, atât la interior, cât și la exterior.
Materialul a fost realizat cu sprijinul Arhiepiscopiei Râmnicului.
