Președintele Iohannis a promulgat eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari

453 0

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor. Actul normativ elimină pensiile speciale pentru parlamentari.

Miercuri, 17 februarie, Parlamentul a adoptat cu amendamente proiectul iniţiat de PSD şi a respins proiectele USR PLUS şi PNL pe aceeaşi temă. Prin acest act normativ articolele 49 şi 50 din Legea statutului deputaţilor şi senatorilor se abrogă.

„De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor”, prevede actul normativ.

Statutul deputaților și senatorilor prevedea ca parlamentarii care îndeplinesc condițiile vârsta de pensionare să aibă dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeși pentru un nou mandat. Cuantumul acesteia se acorda în limita a trei mandate și se calcula ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizația brută lunară aflată în plată. Cuantumul net al indemnizației pentru limită de vârstă nu putea fi mai mare decât venitul net corespunzător unei indemnizații brute lunare a unui deputat sau senator aflat în exercițiul mandatului. Pentru mandate incomplete, indemnizația pentru limită de vârstă se calcula proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puțin de un mandat parlamentar.

Statul român plătește aproximativ 37 de milioane lei pentru pensiile speciale a 870 foști parlamentari.Problema este că rămân în vigoare pensile speciale pentru alte categorii, care însumează mai mult decât cele pentru parlamentari.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *