Piatra de alaun, un adevărat miracol al naturii!

1294 0

Piatra de alaun ( potassium alum sau „piatra acra”) este un mineral alb-translucid și inodor, ce provine din minele de Alaun din Siria.

Proprietățile sale deosebite au fost observate și recunoscute de-a lungul secolelor, fiind folosită încă din antichitate în Europa, Thailanda, Filipine și multe alte locuri din Asia.

Piatra de alaun are mai multe utilizări:

  1. Este mult mai sănătoasă decât orice deodorant, pentru că nu împiedică procesul natural al transpirației și nu astupă porii. Inhibarea procesului natural de transpirație este extrem de nociva pentru organism, toxinele neputând fi astfel eliminate.

Pentru că nu astupă porii și are proprietăți antibacteriene, piatra de alaun lasă corpul să transpire și, în același timp, neutralizează mirosurile neplăcute, formând o peliculă fină, sărată și ușor alcalină, ce nu permite dezvoltarea bacteriilor care stau la baza acestor mirosuri.

Conținutul de aluminiu este zero, iar riscul absorbției acestui metal cancerigen în organism este, astfel, inexistent.

  1. Are efect hemostatic pentru rănile superficiale, astfel că piatra de alaun poate fi folosită după bărbierit pentru a calma pielea și a opri eventualele sângerări.
  2. La fiecare epilat, porii se deschid și apar mici fisuri ale pielii.

Utilizând cremele clasice, există riscul ca diverși compuși chimici să pătrundă în organism, cu efecte dăunătoare. Aplicată după epilat, piatră de alaun lasă o peliculă fină ce nu permite dezvoltarea infecțiilor sau înmulțirea bacteriilor.

  1. Piatră de alaun cicatrizează urmele lăsate de acnee sau zgârieturi și usucă aftele bucale. Dizolvată în apă, poate fi folosită pentru combaterea candidozei bucale, prin clatirea gurii de câteva ori pe zi.
  2. Este remediul perfect pentru calmarea înțepăturilor de insecte, dovedindu-se de un real ajutor, mai ales în cazul copiilor, care au pielea sensibilă. O simplă aplicare a pietrei de alaun poate reduce umflătura și roșeață specifice înțepăturilor de țânțari sau ale altor insecte, ducând la dispariția rapidă a senzației de disconfort.
  3. Dizolvată în apă, sub formă de soluție, poate fi folosită cu succes ca un deodorant natural al picioarelor, mai ales pentru combaterea transpirației excesive a acestora.

Cum o folosim?

Se umezește piatra cu apă rece și se aplică în zona axilei (dacă o folosiți ca deodorant) sau în locul dorit atunci când o folosiți pentru a opri o sângerare superficială, împotriva acneei sau pentru înțepăturile insectelor. Nu lasă urme și nu se lipește.

Citește și: Cum poți prepara propriul deodorant natural

Recomandări

  1. După utilizare, ștergeți urmele de apa rămase pe piatra de alaun. Nu o lăsați umedă atunci când nu o folosiți, pentru că se va dizolva ușor. Din când în când o puteți lăsa fără capac, pentru a se usca mai repede.
  2. Atunci când achiziționați un stick de alaun, citiți cu atenție eticheta, pentru că singurul ingredient pe care trebuie să îl conțină este „potassium alum”. Evitați orice produs care conține „ammomium alum” – varianta sintetică.

 

Mihaela Iliescu

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *