110 Ani de la inaugurarea Colegiului Național „Alexandru Lahovari”

827 0

Clădirea monument istoric care adăpostește una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din Vâlcea, Colegiul Național  „Alexandru Lahovari”  tocmai a împlinit 100 de ani!
Frumoasa aniversare este amintită de prof. dr. Florin Epure, director executiv la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vâlcea.

Lucrările la edificiu au început la 11 octombrie 1909 şi au fost terminate la 1 martie 1911. Construcția, robustă și inspirând încredere, a fost opera arhitectului Nicolae Ghika-Budeşti, şeful serviciului tehnic din Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice şi a arhitectul Alexandru Referendaru, conducător al lucrărilor. Noua clădire lucrată în stil naţional din brâie de căramidă alternând cu piatră cioplită îmbină armonios vechiul stil românesc cu tehnica de construcție a timpului.

Antreprenorul italian Antonio Copetti a lucrat, cu echipa lui de constructori, la acest edificiu, alături de arhitectul şef Nicolae Ghica-Budeşti şi de arhitectul Referendaru.

“Actul de Fundaţie” este inscripţionat pe o placă de marmură aflată la intrarea în colegiu: „Astăzi în unsprezece octombrie 1909 s-a pus piatra fundamentală a lăcaşului gimnaziului Alexandru Lahovari din Râmnicu-Vâlcea, în zilele Majestăţii sale Regele României Carol I, a reginei Elisaveta si A.A.L. L Regale, Principele Ferdinand şi Principesa Maria, Prim Ministru al Ţării fiind Domnul Ioan I. C. Brătianu şi Ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor fiind Domnul Spiru C. Haret, Episcop al Eparhiei Râmnicului şi Noului Severin fiind P.S.S. Ghenadie Georgescu, arhitect şef fiind Dl. N. Ghica Budeşti şi arhitect conducător al lucrărilor fiind Dl. Alex. Referendaru, iar director al gimnaziului dl. Eliodor Constantinescu[…] Cursurile au început în acest local în ziua de 1 Martie 1911, iar cursul superior s’a pornit în anul 1913, Sept. 1. Ministru al Şcolilor fiind Dl. Const. Disescu, iar Director al gimnaziului Dl. Const. Stănciulescu”.

Lucrările de construcție au fost terminate la 1 martie 1911, când noul local de şcoală, cu săli spaţioase este dat în folosinţă celor 155 de elevi. Noua clădire lucrată în stil naţional din brâie de cărămidă alternând cu piatră cioplită, îmbină armonios vechiul stil românesc cu tehnica de construcţie a timpului (N. Angelescu, Memoriile unui om obscur).

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *