Ducu Bertzi, cantautorul atât de drag româncelor, un romantic incurabil, sensibil și cu un timbru vocal deosebit de plăcut, se întoarce să ne cânte și să ne încânte, la Aby Stage Bar. Evenimentul va avea loc joi, 11 martie, de la ora 19:30, însă probabil că locurile se vor epuiza rapid, fiind doar 40 disponibile și deja, cei interesați de eveniment se anunță pe Facebook ori telefonează.
“ABY STAGE te invită la un concert memorabil cu Ducu Bertzi, un artist consacrat și de mare renume pe scena muzicală din România. Vino să ascultăm LIVE și să fredonăm împreună hit-uri precum „Floare de colț”, „M-am îndrăgostit numai de ea” și multe alte piese pe care le îndrăgim cu toții ”spun organizatorii.
Evenimentul este organizat de ABY STAGE BAR, ABY STAGE, Events și Asociația MENTOR ROCK.
Valiza câștigată la un concurs probabil că a fost un semn al turneelor sale viitoare
Ducu Bertzi s-a născut la 21 septembrie 1955, la Sighetu Marmației. Genul său muzical este folk. folkist român.
În paralel cu școala generală, a studiat opt ani vioara la școala de muzică din Sighet. Din clasa a noua, împreună cu un grup de prieteni, a înființat grupul Mi bemol rock. Cu această formație, Ducu Bertzi cânta, la serile de dans ale liceului, piese românești și din repertoriul unor formații la modă. Treptat, a renunțat la chitara electrică în favoarea celei acustice, cauza fiind de natură tehnică (lipsa unor stații de amplificare și a instrumentelor de calitate).
Existența unui cenaclu literar din localitate l-a atras, Bertzi descoperind aici muzica poeziei. La primul festival de poezie și muzică de la Sighet (1973), Bertzi a câștigat marele premiu… o valiză. Probabil că de atunci a început să meargă cu chitara sa în turnee.
Debutul pe o scenă recunoscută a avut loc în 1976 la Baia Mare,iar consacrarea în Cenaclul Flacăra a avut loc în toamna anului 1979 cand a lansat cântecul”Când s-o-mpărțit norocul” în cadrul manifestărilor organizate de Cenaclul Flacăra, unde a activat până în 1985.
Între 1976-1979 Ducu Bertzi participa săptămânal la manifestările folk organizate în stagiunea de spectacole a Casei Studenților din București. Paralel cu genul care l-a consacrat, a devenit în scurt timp membru permanent al grupului Coral SONG, sub bagheta regretatului Ioan Luchian Mihalea. Activitatea concertistică a acestei formații corale i-a oferit lui Bertzi posibilitatea de a fi remarcat atât în calitate de membru al corului, cât și ca solist de muzică folk.
Prima înregistrare audio a fost realizată la Radiodifuziunea Română în noiembrie 1979, cu titlul Când s-o-mpărțit norocu. Din 1979 până în 1985 a susținut 1.400 de spectacole în cadrul Cenaclului Flacăra. După o perioadă în care muzica folk a intrat într-un con de umbră, în 1986, Ducu Bertzi a continuat să înregistreze noi piese, dintre care cele mai cunoscute s-au transformat în șlagăre: Și de-ar fi, Floare de colț, M-am îndrăgostit numai de ea, Suflet fără chei, Omul pădurii, Iertările, Unde oare, Focul vânat e gonit de vânt. A fost prezent în studiourile TVR,Pro Tv, Antena 1, 2, 3, ProTV Internațional, Acasă, Național TV, Acasa TV și în aproape toate studiourile tv din țară, precum și din Moldova și Ungaria pentru filmarea acestora. A participat la emisiuni radio la toate posturile radio naționale și regionale.
A susținut mii de concerte, atât în țară cât și în străinătate, în mijlocul comunităților românești, în peste 21 de țări.
Kandy Reisenauer