Instituția Prefectului – Județul Vâlcea informează că, din această lună, au fost reluate întâlnirile cu membrii Colegiului Prefectural Vâlcea

135 0

CANCELARIE PREFECT

INFORMARE DE PRESĂ

 

Aceste ședințe se vor desfășura în sistem online până când situația epidemiologică din județ va permite organizarea lor în mod clasic, față în față, la sediul Instituției Prefectului.

Prima ședință a Colegiului Prefectural Vâlcea din acest an a avut loc ieri, 29 martie a.c., în sistem online, cu următoarea ordine de zi:

  1. Situații de urgență specifice sezonului de primăvară;
  2. Stadiul îndeplinirii Planului anual de acțiuni pentru realizarea în județ a obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare – 2020;
  3. Planul anual/2021 de acțiuni pentru a realizarea în județ a obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare;
  4. Tematica și subiectele de pe ordinea de zi a ședințelor lunare ale Colegiului Prefectural Vâlcea.

La începutul ședinței, prefectul Sebastian Fârtat, a ținut să le semnaleze membrilor Colegiului că a primit numeroase sesizări de la cetățeni referitoare la comunicarea defectuoasă cu instituțiile statului în această perioadă. Pentru a clarifica aceste aspecte, prefectul le-a solicitat reprezentanților instituțiilor deconcentrate din județ transparentizarea activității pe care o desfășoară și găsirea de soluții viabile pentru a ține legătura cu cetățenii în condiții de siguranță sanitară.

Primul punct al ordinii de zi a adus în atenția membrilor Colegiului Prefectural situațiile de urgență înregistrate în județul Vâlcea în acest an. Din materialul prezentat de inspectorul șef al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea, colonelul Dan Pascaru, a reieșit că, de la începutul anului și până acum, au fost înregistrate 77 de incendii de vegetație uscată, în 32 de localități din județ, suprafața afectată fiind de peste 452 de hectare. De asemenea, au mai fost înregistrate 61 de incendii în gospodării, instituții sau operatori economici din 33 de localități și 36 de inundații, în patru localități din județ, cu afectarea unui număr de 70 de gospodării, precum și a trei drumuri de interes – două naționale (DN 7A și DN 64) și unul județean (DJ 703 M). Totodată, în această perioadă, au fost înregistrate și 60 de alunecări de teren, în 34 de localități din județ, cele mai multe fiind în comuna Păușești-Măglași (cinci) și în comuna Bărbătești (patru).

Întrucât numărul incendiilor de vegetație uscată este destul de mare, prefectul Sebastian Fârtat le-a solicitat reprezentanților ISU Vâlcea ca, împreună cu angajații APIA Vâlcea, să verifice cauzele acestor incendii și, dacă se va constata că acestea au fost provocate cu scopul de a curăța suprafețele respective, să se analizeze sistarea acordării subvenției în cazul în care proprietarii acestora beneficiază de ajutor din partea APIA.

De asemenea, în cadrul ședinței, au fost votate și două hotărâri – una referitoare la stadiul îndeplinirii Planului anual de acțiuni pentru realizarea în județ a obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare – 2020, iar cealaltă referitoare la Planul  anual/2021 de acțiuni pentru realizarea în județ a obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare.

Programul de Guvernare actual promovează o serie de obiective menite să contribuie la modernizarea României în spirit european, susținând o dezvoltare sustenabilă, bazată pe investiții, stimularea și dezvoltarea capitalului, creșterea competitivității și transformarea digitală a economiei și administrației, eficientizarea cheltuielilor statului și combaterea sărăciei.

La nivelul județului Vâlcea – Planul de acțiuni/2021 cuprinde 16 capitole, respectând politicile publice ale Programului de Guvernare, care fac referire la: reducerea evaziunii fiscale și a economiei subterane, îmbunătățirea relației cu contribuabilii, pregătirea și dezvoltarea unui portofoliu de proiecte mature pentru demararea cu celeritate a implementării în perioada 2021-2027, reducerea poluării și îmbunătățirii calității aerului, creșterea siguranței în domeniul rutier, creșterea accesului populației la servicii medicale de bază, acces pentru toți copiii în școală, protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural național, digitalizare, întărirea lupei împotriva corupției și a infracționalității organizate, siguranța școlară, prevenirea delincvenței juvenile etc.

Prefectul Sebastian Fârtat a solicitat totodată și Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea ca, începând de astăzi, 30 martie 2021, să inițieze controale la instituțiile publice din județ, cu privire la respectarea de către acestea a măsurilor privind organizarea muncii la domiciliu sau a telemuncii. În cazul în care nu pot fi dispuse aceste forme de organizare a muncii, instituțiile publice au obligația decalării programului de lucru, astfel încât să fie evitată aglomerația la venirea și plecarea angajaților.

Reprezentantul Guvernului în Vâlcea le-a reaminitit reprezentanților instituțiilor publice din județ că este important ca măsurile de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 să fie respectate cu strictețe și le-a transmis următorul mesaj: „Vaccinarea nu este obligatorie și ține de fiecare dintre noi să alegem dacă ne vaccinăm sau nu. Eu vă îndemn să alegeți această soluție și să îi încurajați și pe cei apropiați dumneavoastră să se vaccineze pentru că, la momentul actual, aceasta este cea mai bună soluție pentru ieși învingători în lupta cu acest virus. Prioritatea mea este sănătatea vâlcenilor și este important ca toate măsurile de siguranță sanitară să fie respectate în primul rând în instituțiile statului.”

 

Râmnicu Vâlcea, 30 martie 2021

Articole asemănătoare

Sfinții Trei Ierarhi

Postat de - 31 ianuarie, 2021 0
FacebookTwitter30 Ianuarie   Sfinții Trei Ierarhi au urcat pe înalta treaptă a arhieriei și credinței creștine odată cu darul ”tălmăcirii”…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *