Șase inițiative comunitare mobilizate de Fundația Comunitară Vâlcea, sute de acțiuni de voluntariat, mii de beneficiari

596 0

Peste 200 de activități inovatoare din domeniile educație și protejarea mediului, în care au fost implicați peste 2000 de vâlceni: cele șase inițiative comunitare din Râmnicu Vâlcea finanțate prin programul național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” își anunță rezultatele

Mobilizare impresionantă a comunității vâlcene pentru a răspunde provocărilor locale din domeniile educație și protejarea mediului: șase  inițiative comunitare mobilizate de Fundația Comunitară Vâlcea, coordonate de Federația Fundațiile Comunitare din România și finanțate de Lidl România au însemnat, în mai puțin de nouă luni, sute de acțiuni de voluntariat de care au beneficiat indirect mii de vâlceni.

Fundația Comunitară Vâlcea anunță finalizarea cu succes a șase inițiative comunitare prin care s-au implementat soluții civice creative la provocări locale în educație și protejarea mediului.

Inițiativele au beneficiat de mentorare din partea Fundației Comunitare și de microgranturi nerambursabile în valoare de peste 245.000 de lei din partea Lidl România, sub umbrela programului național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”. Ediţia a patra a programului s-a desfășurat simultan în Râmnicu Vâlcea și în alte patru orașe din țară.

Cele două direcții strategice ale programului implementat la nivel local, educație și protejarea mediului, au însemnat peste 200 de activități pentru comunitatea vâlceană, în care au fost implicați zeci de voluntari. Programul a prins viață într-o varietate de activități inovatoare și captivante pentru comunitate, printre care se numără:

  • Școala în aer liber – crearea unui spațiu multifuncțional outdoor, adaptat la nevoile elevilor. Aici se susțin ateliere de reutilizare creativă, activități de plantare și îngrijire a spațiului verde.
  • Primul Hub educațional din Râmnicu Vâlcea, care oferă gratuit tinerilor și școlilor vâlcene ateliere STEAM și ateliere de educație de mediu.

  • Realizarea a două broșuri pentru părinți și cadre didactice – „Sfaturi practice antirisipă alimentară” și „Rețete din alimente risipite” – care conțin moduri practice prin care putem folosi alimente din gustarea de la școală, dar și alte rețete rapide din alimente care se risipesc de obicei.

  • Amenajarea primului loc pentru compostarede materie organică din Râmnicu Vâlcea, accesibil publicului. Echipa de proiect a arătat benefiicile compostului atât pentru elevi, cât și pentru comunitatea locală.
  • Competiția de proiecte de amenajare „Școala în aer liber” a dus larealizarea a 76 de machete de către elevi despre cum își imaginează ei un spațiu de învățare în aer liber.
  • Amenajarea unui „laborator outdoorîntr-o zonă de pârâu, prin care elevii pot studia zonele umede, diversitatea florei și a faunei din oraș.

  • Realizarea unor alei cu amprentele animalelor sălbatice, în 5 puncte din orașul Râmnicu Vâlcea.

Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”, desfășurat la Râmnicu Vâlcea, a venit ca un răspuns la nevoile reale ale comunității în domeniile protejarea mediului și educație şi la dorinţa de reconectare comunitară, acestea fiind identificate de Fundația Comunitară Vâlcea pe parcursul unui dialog cu administrația locală și societatea civilă.

În același timp, un alt obiectiv al programului este și creșterea capacităţii grupurilor și organizațiilor de a adresa mai bine nevoile comunității locale.

„E important să acționăm <<la firul ierbii>> în domeniile protejarea mediului și educație pentru mediu. Fondul pentru un viitor mai bun în comunități a potențat dorința de schimbare și implicare a vâlcenilor. Ne bucurăm foarte tare că am putut să sprijinim activarea de soluții civice noi și relevante – hub educațional, clase și laboratoare în aer liber, ateliere și formare de obiceiuri anti-risipă, întâlnirea cu amprente de animale sălbatice pe alei – și că impactul lor e pe termen mediu și  lung”, – Gabriela Solomon, Director de programe, Fundația Comunitară Vâlcea.

Pentru o relatare detaliată a rezultatelor proiectelor vâlcene, dar și pentru a fi la curent cu evoluția programului din ediția a IV-a, se pot accesa website-ul dedicat www.fondulpentruunviitormaibun.ro și pagina națională de Facebook.

Fundația Comunitară Vâlcea a debutat ca grup de inițiativă în 2018 şi s-a înființat în 2019, fiind parte dintr-o mişcare naţională, alături de alte 17 fundaţii comunitare. Fundația este o organizație apolitică și funcționează ca un liant în comunitate, reușind să conecteze fonduri, oameni și inițiative cu scopul de a impacta pozitiv mediul comunitar. Misiunea fundației este să contribuie la consolidarea de comunități curajoase care caută să-și rezolve problemele, în care oamenii se implică, caută soluții împreună și luptă pentru drepturile lor, învață din greșeli, transformând nevoile în oportunități pentru fiecare copil, tânăr, adult și senior.

Federația Fundațiile Comunitare din România a fost fondată în 2012 și are rolul de a reprezenta la nivel naţional interesele fundaţiilor comunitare din România care contribuie la construirea unor comunități conștiente, generoase, incluzive și durabile. Federația susține 18 fundații comunitare însumând peste 7000 de proiecte și 51 de milioane de lei în investiții comunitare. În prezent, Fundațiile Comunitare derulează programe în 29 din cele 41 de județe din România și rețeaua este în continuă creștere.

 Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Lidl operează în prezent peste 12.200 de magazine și peste 220 de centre logistice și depozite în 31 de țări.

 Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse cu cel mai bun raport calitate-preț. În spatele serviciilor și operațiunilor din magazine și centrele logistice stau simplitatea și orientarea către eficiență. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de către Lidl Stiftung, cu sediul central la Neckarsulm.  

În toate domeniile sale de activitate, Lidl este o companie care acționează cu responsabilitate față de oameni, societate și mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea este metoda prin care își îndeplinește, zi de zi, promisiunea cu privire la calitate.

Contact manager local de proiect:

Nume: Gabriela Solomon

Email: office@fundatiacomunitaravalcea.ro

Telefon: 0745 499 371

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *