Octavian Goga

36 0

“Cântec

De va veni la tine vântul
Purtând povestea mea amară
Jelitul lui să nu te-nfrângă,
Mustrarea lui să nu te doară!

Nu-i vina ta… aşa e scrisă
Nemilostiva lege-a firii
Sărutul otrăvit al brumii
Omoară toamna trandafirii.

Şi cine s-ar opri să plângă
O frunză veştedă-n cărare,
Când codrii freamată alături
Şi râd în răsărit de soare?”

 

Motto: “După Eminescu şi Macedonski, Goga e întâiul poet mare din epoca modernă, sortit prin simplitatea aparentă a liricii lui să pătrundă tot mai adânc în sufletul mulţimii, poet naţional totdeodată şi pur ca şi Eminescu” – George Călinescu, în ”Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, despre Octavian Goga.

Joi, 1 aprilie, se împlinesc 140 de ani de la naşterea lui Octavian Goga, poet, dramaturg, traducător, jurnalist şi om politic.

Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881, în comuna Răşinari, judeţul Sibiu, în familia preotului Iosif Goga şi a Aureliei, învăţătoare şi jurnalist, ambii având pasiune pentru literatură, pentru poezia lui Eminescu şi Coşbuc.

A parcurs primele clase în şcoala din satul natal, apoi, în perioada 1890 – 1899, a urmat gimnaziul şi liceul maghiar din Sibiu.

În anul 1897, în anii liceului, a debutat cu poezia ”Atunci şi acum”, apărută în revista ”Tribuna”. S-a transferat apoi, pentru un an, la liceul românesc de la Braşov, unde, în anul 1900, a absolvit Bacalaureatul.

Între anii 1900-1904, a parcurs studiile universitare la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Budapesta, în această perioadă făcând parte din Societatea academică studenţească ”Petru Maior”.

În anul 1902, a editat, împreună cu Al. Ciura şi Octavian Tăslăuanu, revista ”Luceafărul”, unde şi-a publicat cele mai multe versuri.

A obţinut, apoi, o bursă din partea Asociaţiei „Astra”, pentru a studia la Universitatea din Berlin.

A colaborat cu publicaţiile ”Familia”, ”România ilustrată”, ”Tribuna literară”,  iar în anul 1905, poeziile sale – precum ”Rugăciune”, ”Plugarii”, ”Noi” şi ”Oltul” – au fost reunite în volumul ”Poezii”, care a fost primit cu entuziasm, devenind “evenimentul literar” al anului. Pentru volumul „Poezii”, Goga va primi, la 21 martie 1906, din partea Academiei Române, Premiul ”Năsturel-Herescu”.

La 14 octombrie 1906, se căsătorește cu Hortensia Cosma, fiica cea mică a lui Partenie Cosma, directorul Băncii „Albina” din Sibiu, influent om politic ardelean, considerat unul dintre cei mai înstăriți români din Transilvania. Ceremonia religioasă se desfăşoară la Catedrala mitropolitană din Sibiu, iar nași sunt Alexandrina și Alexandru Vlahuță.

În anul 1907, Goga înfiinţează, la Sibiu, revista „Țara noastră”, ca publicaţie a „Astrei”.

În anul 1909, publică volumul de versuri ”Ne cheamă pământul”, iar în 1911, îi apare, la Arad, culegerea de articole „Însemnările unui trecător. Crâmpeie din zbuciumările de la noi.”

Goga adoptase, prin articole publicate în revista „Țara noastră”, o atitudine critică față de exploatarea la care erau supuși țăranii din România și față de guvernanții de atunci ai României. Drept urmare, Goga a fost deținut, în iarna anului 1911, timp de o lună, în penitenciarul de la Seghedin, unde a fost a fost vizitat de Caragiale, care va publica apoi articolul „Situație penibilă”, protestând astfel împotriva arestării lui Goga.

Din cauza atitudinii sale, Goga va fi arestat din nou, la Seghedin, în anul 1913.

În acelaşi an, va face parte din delegaţia Partidului Naţional Român, care a dus tratative cu guvernul ungar cu privire la drepturile românilor din Transilvania.

Tot în anul 1913, îi apare al treilea volum de poezii ”Din umbra zidurilor”, la Editura Minerva din București, un volum caracterizat prin sentimentul dezrădăcinării, iar în 1914 publică drama în trei acte despre viaţa Ardealului, ”Domnul notar”, care a avut premiera la 14 februarie, acelaşi an, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

Către sfârşitul anului 1914, s-a stabilit la Bucureşti, unde a fost cooptat în comitetul Ligii Culturale, condusă de Nicolae Iorga, apoi, timp de trei ani a susţinut numeroase conferinţe şi cuvântări, pledând pentru intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei, pentru eliberarea teritoriilor româneşti aflate sub stăpânire austro-ungară şi desăvârşirea unităţii naţionale.

George Călinescu îl caracteriza pe Octavian Goga, astfel: ”foarte bun orator de mase, ştiind să stârnească toate instinctele populare, fără a deveni comun, un adevărat demagog academic”.

Din 29 mai 1914, a fost membru corespondent al Acaedmiei Române.

În 1915, îi apare, la București, culegerea de articole „Strigăte în pustiu. Cuvinte din Ardeal într-o ţară neutrală”, iar în 1916, tot la Bucureşti, volumul de poezii ”Cântece fără ţară”.

Tot în 1916, Goga scrie ciclul de versuri „Război”, apoi, în 1917, se înrolează, ca simplu soldat, pe frontul din Dobrogea.

La sfârşitul anului 1917, după ocuparea Capitalei de către trupele germane, Octavian Goga s-a refugiat la Iaşi, unde a participat la formarea unui Comitet Naţional al românilor emigraţi din Austro-Ungaria şi tot aici, mobilizat de generalul Prezan la Biroul de Propagandă al Armatei, a editat împreună cu mai mulţi scriitori, precum Mihail Sadoveanu, Alexandru Vlahuţă, Lucian Blaga, ziarul ”România” (1917-1918).

După semnarea Păcii de la Buftea, Goga s-a îndreptat spre Londra şi Paris, pentru a se alătura grupului de intelectuali români aflaţi acolo, în vederea determinării marilor puteri de a recunoaşte desăvârşirea unităţii statale româneşti. La Paris a fost creat sub preşedinţia lui Take Ionescu, Consiliul Naţional pentru Unitatea Românilor (24 aug.- 6 sept. 1918), Goga fiind ales vicepreşedinte al acestuia alături de Vasile Lucaciu, dr. C. Angelescu şi Jean Th. Florescu. Consiliul a fost recunoscut de guvernele Franţei, Angliei, Italiei, Statelor Unite ale Americii.

După 1 decembrie 1918, după realizarea Marii Uniri, Goga a fondat Partidul Naţional Agrar, care a fuzionat cu Liga Apărării Naţional Creştine, condusă de A.C. Cuza, formând Partidul Naţional Creştin.

În anul 1919, Goga a fost numit ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor, şi tot în acel an, va cumpăra, de la văduva poetului maghiar Ady Endre, castelul de la Ciucea, pe care îl va reface în următorii cinci ani.

La 30 mai 1920, este ales membru al Academiei Române, în acelaşi an este numit ministru al Cultelor şi Artelor, iar în anii 1920-1921, este ministru de stat.

După divorţul de prima soţie, Goga se va recăsători în anul 1921, cu cântăreaţa de operă Veturia Triteanu. Despre aceasta, Mircea Goga, profesor la Universitatea Sorbona din Paris, ultimul nepot al lui Octavian Goga, scria în cartea „Privighetoarea lui Hitler“ că el crede că mariajul cu Octavian Goga a fost, de fapt, misiunea încredințată Veturiei de către serviciile secrete germane, care ar fi recrutat-o încă din 1914. De asemenea, Veturia, singurul translator român acceptat de către Hitler, i-ar fi dat acestuia, mai târziu, informații despre activitățile lui Carol al II-lea, mareșalul Antonescu și, chiar, ale soțului, Octavian Goga.

În anul 1923, Goga va rosti discursul de primire în rândurile membrilor Academiei pentru poetul George Coșbuc, îar în anii 1924-1925, a fost preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români.

În anul 1924, îi apare volumul „Poezii” şi primește Premiul Național pentru poezie, în anii 1926-1927 devine ministru de Interne, în anul 1927, îi apare la București culegerea de articole „Mustul care fierbe”, iar în anul 1928, scrie piesa ”Meşterul Manole” care a fost pusă în scenă la Teatrul Naţional Bucureşti.

Între 1 iunie 1929 şi 30 mai 1932, a fost vicepreşedinte al Academiei Române.

În 1930, publică culegerea de conferinţe, evocări, amintiri, intitulată ”Precursori”, iar în 1931, la aniversarea a 50 de ani de la naștere, Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj îi acordă titlul de Doctor Honoris Causa.

În anul 1934, Goga publică volumul ”Fragmente autobiografice. Mărturisiri literare”, din care aflăm, printre altele, despre identificarea sa cu universul rural: ”De la început m-am pomenit într-un mediu ţărănesc pe care (…) am căutat să-l pătrund dus de mână de părinţii mei, cărturari. Eu n-am fost ţăran, dar am priceput păsurile satului şi m-am contopit cu toate durerile lui”.

În acelaşi an, îi apare prima ediție a traducerii poemului „Tragedia omului de la Madách”, alte traduceri ale lui Goga fiind din scrierile lui Petofi Sandor şi Ady Endre.

După ce, la 14 iulie 1935, ia fiinţă, la Iași, Partidul Național Creștin rezultat din fuziunea Ligii Apărării Național Creștine (A.C. Cuza) și Partidului Național Agrar (Goga), între 28 decembrie 1937 şi 10 februarie 1938, Goga conduce guvernul Goga-Cuza, timp de doar 44 de zile. Activitatea sa în fruntea guvernului a fost controversată, mai ales ţinând cont de faptul că, la 21 ianuarie 1938, a fost emis Decretul nr. 169 privind revizuirea cetățeniei, în virtutea căruia evreii cetățeni români erau constrânși să-și dovedească cu acte dreptul la cetățenie, în conformitate cu o lege din 1924. Se estimează că în baza acestui decret, a fost revizuită situația a peste 600 de mii de evrei, aproape jumătate fiind considerați, mai apoi, străini fără pașaport.

Este o parte a unui context mai larg apărut după anul 1930, în care Goga ar fi avut atitutini şi luări de poziţie xenofobe, pro-naziste – acestea din urmă fiind explicate de către istorici şi prin influenţa exercitată asupra sa de către soţia sa, Veturia.

Octavian Goga a trecut la Domnul la 7 mai 1938, în urma unui accident cerebral petrecut cu două zile în urmmă, în curtea castelului de la Ciucea. Trupul său neînsufleţit va fi transportat la Bucureşti, va fi depus la Ateneu, apoi va fi înhumat la Cimitirul Bellu.

În anul 1939, rămăşiţele sale pământeşti au fost reînhumate la Ciucea, conform dorinţei poetului.

 

(Sursa: Radio România)

 

Corina Enache

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *