Știaţi că?
- Există alimente capabile să ne facă fericiți, iar ovăzul este printre ele ? Nu este vorba despre o metaforă, ci de o explicație științifică, ce ține de conținutul nutrițional: vitamina B1, acid folic și zinc, componente importante ce îmbunătățesc starea de spirit și luptă împotriva depresiei.
- Fulgii de ovăz nu lipsesc de la micul dejun al reginei Elisabeta a II a Mării Britanii, fiind printre produsele sale favorite și unul dintre secretele longevității și vitalității sale?
- Cuvântul ovăz provine dintr-un vechi termen din limba sanscrită ce însemna bucurie?
- În anii ’80, în Romania, din ovăz se prepara un surogat de cafea, numit popular “nechezol”?
Ingrediente pentru chifteluțe din ovăz:
- Doi cartofi cruzi, rași pe răzătoarea mică;
- Şase căței de usturoi, pisaţi ;
- Patru linguri de fulgi de drojdie inactivă;
- Cinci linguri de nucă măcinată;
- Un sfert de cană de pesmet;
- Două căni de fulgi de ovăz fini;
- Patru linguri de făină de in (semințe de in măcinate în râșnita de cafea);
- O linguriță de sare;
- O jumătate linguriță de piper ;
- O linguriță de amestec de legume deshidratate, măcinat (se poate achiziţiona de la magazinele de produse naturiste);
- O lingură de cimbru uscat;
- Verdeaţă – după gust;
- 50 ml de ulei de măsline;
- Apă minerală cât să rezulte un aluat asemănător chiftelelor din carne.
Mod de preparare:
- Înmuiaţi fulgii de drojdie în două linguri de apa călduță și îi lăsaţi deoparte cât timp pregătiţi restul ingredientelor (aproximativ cinci minute).
- Se amestecă usturoiul pisat, cartofii, nuca măcinată și pesmetul, se adaugă câteva linguri de apă.
- Se adaugă, amestecând continuu, ovăzul, făina de in, fulgii de drojdie înmuiaţi în apă și uleiul.
- Dacă vi se pare că a ieşit o compoziţie prea tare, adăugaţi câteva linguri de apă.
- Consistența acestui preparat în forma lui necoaptă trebuie să fie suficient de moale cât să poată fi modelat cu ușurință, dar suficient de tare încât să nu se lase și să se întindă ca o cremă.
- Adăugaţi condimentele pe rând, începând cu sarea, apoi piperul, amestecul de legume, verdeaţa și cimbrul. Se amestecă bine, de fiecare dată.
- Se formează chifteluţele. Mărimea lor va fi asemănătoare cu cea a perisoarelor clasice din ciorbă.
- Pregătiţi o tavă medie ca mărime, pe care așterneţi hârtie de copt.
- Așezaţi chifteluțele în tavă și le coaceţi timp de 15-20 minute, la 180 grade..
- După 15-20 minute le întoarceţi pe partea celalată și le lăsaţi la copt până când se pătrund bine (încă maxim 15 minute).
Se servesc cu legume sau sosuri.
Secretul acestor chifteluţe constă în condimentarea lor – este important să folosim doar arome naturale, care să accentueze gustul ingredientelor, dar să nu îl acopere complet.
Datorită combinației de nucă și fulgi de ovăz, chifteluțele vor fi şi ușor de digerat şi săţioase, astfel încât, alături de câteva linguri de legume sau o salată, să constituie o masă nutritivă şi sănătoasă.
Ciorba minune recomandată de fitoterapeutul francez Henri Lecrerc! Iată ce simplu se prepară!