Secretarii de stat de la Educație vor promova vaccinarea și testarea personalului, în teritoriu

601 0

Secretarii de stat din Ministerul Educaţiei se vor deplasa, începând de joi dimineaţă, vreme de trei săptămâni, în fiecare judeţ şi vor promova importanţa vaccinării personalului din învăţământ şi a testării, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Obiectivul Ministerului Educaţiei este acela de a deschide cât „mai grabnic” cu prezenţă fizică „absolut toate şcolile” din România, în funcţie, însă, de evoluţia epidemiologică

Încă din prima zi după declarația Ministrului, secretarii de stat vor avea întâlniri în fiecare judeţ, începând cu judeţele Braşov, Sibiu, apoi Giurgiu şi vreme de trei săptămâni toate judeţele vor beneficia de aceste dezbateri, în care se va prezenta importanţa şi necesitatea vaccinării şi testării, dar în egală măsură se va analiza situaţia din perspectiva conectivităţii la internet a şcolilor din respectivul judeţ, a disponibilităţii de echipamente, a formării cadrelor didactice pentru predare online. „Se vor discuta planurile cadru pentru liceu, un subiect extrem de important, nevoia de investiţii în judeţul respectiv din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a spus ministrul.

Ministrul a mai spus că, acolo unde rata de infectare este mai mică de 1 la mie, toţi elevii vor merge la şcoală cu prezenţă fizică, astfel: mai apoi grădiniţele, învăţământul primar, clasele terminale  aflate în scenariile galben şi roşu.

C.R

Articole asemănătoare

Ziua Națională a Muntelui

Postat de - 15 septembrie, 2021 0
FacebookTwitterAgenția Națională a Zonei Montane, în parteneriat cu Biblioteca județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, cu ocazia  Zilei Naționale a Muntelui, a…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *