Biscuiți de post cu măsline și rozmarin

1083 0

Nu trebuie să folosim neapărat ouă, unt sau lapte pentru niște biscuiți fragezi şi delicioși. Cu o aromă delicioasă de rozmarin și măsline negre, sunt ideali pentru un aperitiv de post. Combinația dintre acești fragezi biscuiți de post săraţi și o cremă vegetală este minunată.

 Ingrediente  pentru 15 biscuiți:

  •  250 grame făină;
  •  50 grame măsline fără sâmburi tocate mărunt (cântărite după ce le tocăm);
  •  50 ml ulei de măsline, obţinut prin presare la rece;
  •  Apă foarte rece;
  • O linguriță rozmarin proaspăt tocat (putem pune şi uscat, puţin hidratat, în prealabil);
  •  Praf de copt
  •  Sare, piper, după gust.

 Mod de preparare:

Punem într-un vas făina, praful de copt și sarea, apoi amestecăm bine.

Adăugăm apa rece, uleiul de măsline, măslinele și rozmarinul, tocate foarte mărunt.

Frământăm până când obținem un aluat omogen.

Învelim aluatul în folie alimentară și îl punem la frigider pentru o jumătate de oră.

Apoi, întindem aluatul pe masa pudrată ușor cu făină, într-o foaie de aproximativ şase, şapte milimetri grosime.

Decupăm aluatul cu o formă rotundă de biscuiţi sau modelăm cu mâna.

Așezam biscuiții în tava de cuptor,  tapetată cu hârtie de copt.

În centrul fiecărui biscuit, punem câte o felie de măslină și o presam ușor.

Coacem biscuiții în cuptorul preîncălzit la 180 de grade, pentru un sfert de oră sau până când se rumenesc ușor la suprafaţă.

Scoatem biscuiţii din tavă şi îi aşezăm pe un grătar, unde îi vom lăsa să se răcească.

Pâinea harică, miracol pentru organism, mai ales în timpul postului!

Mihaela Iliescu

 

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *