Indemnizația de 41% va fi extinsă și asupra altor categorii de salariați, pe fondul coronavirusului

526 0
  • Cei cu drepturi de autor și conexe, pe listă
  • Ajutoare pentru familii sinistrate sau cu probleme

 

Guvernul urmează să aprobe un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru completarea OUG nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă, în sensul extinderii acordării indemnizaţiei de 41,5% din câştigul salarial mediu brut şi altor categorii de profesionişti.

Potrivit Agerpres, proiectul de OUG vizează completarea Ordonanţei 132/2020 în sensul „extinderii acordării indemnizaţiei de 41,5% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, cu modificările şi completările ulterioare, şi persoanelor care au avut încheiate înainte de instituirea stării de urgenţă contracte de drepturi de autor şi drepturi conexe şi care au beneficiat de indemnizaţia prevăzută la art. XV alin. (4) din OUG 30/2020”.

„Astfel şi aceste categorii de profesionişti vor putea beneficia de o formă de sprijin în condiţiile reluării activităţilor din domeniile de activitate respective, însă cu limitările prevăzute de actele normative prin care se stabilesc regulile de desfăşurare a acestora”, se spune în nota de fundamentare a proiectului.

De asemenea, se mai spune în document, pentru toate persoanele care beneficiază de acest drept „se reglementează actualizarea nivelului câştigului salarial mediu brut la valoarea prevăzută de Legea nr.16/2021 a bugetului asigurărilor sociale pe anul 2021, astfel că, începând cu data intrării în vigoare a actului normativ, vor beneficia de o indemnizaţie de 2.233 lei, faţă de cea anterioară de 2.253 lei”.

În aceeaşi şedinţă, Executivul va adopta şi un proiect de hotărâre pentru acordarea unor ajutoare de urgenţă în sumă totală de 1.381.600 lei pentru sprijinirea unui număr total de 341 familii şi persoane singure care se află în situaţii de necesitate ori deosebite cauzate de incendii, inundaţii, accidente, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, în vederea ameliorării situaţiei socio-materiale, de locuit şi de sănătate a acestora.

C.R

Articole asemănătoare

Eliminarea pensiilor speciale

Postat de - 29 ianuarie, 2020 0
FacebookTwitterCamera Deputaților a decis eliminarea pensiilor speciale, inclusiv ale magistraților și parlamentarilor. Guvernul Orban a anunțat la începutul anului că…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *