Ziua Iei – trăirea în starea de sărbătoare

566 0

Cu siguranță, cei mai important pentru 24 iunie este trăirea în starea de sărbătoare. Nu întâmplător Ziua Universală a Iei a fost stabilită în această zi, cu multiple semnificații pentru cultura și spiritualitatea românească și universală. Este Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, numit în cărţile religioase „Luceafărul” pentru felul în care pregăteşte naşterea „Soarelui”, Iisus Hristos. (Muzeul Național al Țăranului Român). Peste sărbătoarea creștină se suprapune, în calendarul popular, “Drăgaica sau Sânzienele, o sărbătoare prin excelență solară, dedicată anotimpului cald, având în vedere că pe 21 iunie este marcat Solstițiul de vară.  Sânziana sau Drăgaica, însoțită de alaiul său format din zâne fecioare de o frumusețe aparte, umblă prin văzduh și pe pământ, cântând și dansând. Sânziana face parte din categoria zânelor bune, care binecuvântează recoltele, motiv pentru care mai este numită și Regina Holdelor. Ea și suratele ei, sânzienele, dau miros florilor și leac plantelor tămăduitoare. Așa cum dau bob spicelor de grâu, ele dau rod și pântecelor tinerelor femei care își doresc prunci, vindecă suferințele și bolile oamenilor, apară de furtună și de grindină“. (Muzeul de Artă Populară Constanța – Cultură Constanța)

Vă încurajăm să descoperiți tradițiile și obiceiurile specifice comunităților în care v-ați născut, în care locuiți sau de care sunteți legați sufletește, reactualizându-le și integrându-le în viață personală, alături de cei dragi.
Cătălin Viorel Nan

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *