Claudia Mihaela Banu – Se impun de urgență măsuri de prevenire a alunecărilor de teren

410 0

“Faptul că Vâlcea se află pe primul loc în țară, cu peste 400 de zone afectate de alunecările de teren, precum și ultimele evenimente produse în comuna Roșiile, m-au determinat să fac toate demersurile ce se impun, pentru a preîntâmpina, pe viitor repetarea unor astfel de situații” spune senatoarea PNL Claudia Mihaela Banu.

Suntem, într-adevăr, într-o situație critică. Locul I pe țară, ocupat timp de ani lungi. Liberala îl trage de mânecă pe ministrul Dezvoltării, atrăgându-i atenția asupra gravelor probleme din județ, ce determină distrugerea de terenuri, locuințe, anexe, drumuri și punerea în pericol de vieți omenești.
“În acest sens, am adresat Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, domnul Attila-Zoltan Cseke, 2 întrebări cu privire la acțiunile pe care ministerul le are în vedere:
1.Care sunt măsurile pe care le veţi lua pentru a preveni alte calamităţi şi pentru a ajuta autorităţile publice locale care se confruntă cu astfel de situaţii?
2.Care sunt judeţele care au depus hărţi cu alunecări de teren active şi potenţiale (hărţi de risc natural) şi planurile de risc natural şi câte au fost avizate de ministerul dumneavoastră?
Vă voi comunica răspunsurile, de îndată ce le voi primi. “
K.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *