Ce elevi să avem, dacă dascălii lor sunt praf? 15 candidați au obținut nota 1!

481 0

Primele rezultate la titularizare 2021 au fost afişate marți, 27 iulie, pe site-ul titularizare.edu.ro.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, cataloghează aceste rezultate drept unele foarte slabe – 20% dintre profesori nu au obținut nici măcar nota 5.

Iar asta nu este nimic! 15 candidați au fost notați cu 1! Alții au fost eliminați pentru că au încercat să copieze în fel și chip. Rata notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 44,47% (în scădere, față de rezultatele consemnate în ultimii patru ani: 58,66% în 2020, 46,86% în 2019, 47,40% în 2018, respectiv 45,73% în 2017).

Procentul notelor între 5 și 7 este de 35,49%, în creștere comparativ cu anul trecut (27,23%). Din promoția curentă 40,63% dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte) – (58,38% în 2020, 46,79% în 2019, 46,83% în 2018, respectiv 43,07% în 2017).

130 de profesori au reușit, totuși, să primească nota 10, iar  11.014 candidați au obținut note între 7 și 9,99.

La această probă s-au prezentat 27.301 candidați din totalul de 34.120 de candidați înscriși.  2.193 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, opt candidați au fost eliminați, iar lucrările a 41 de candidați au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei. Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizați pe posturi didactice în anul școlar 2021-2022.

Contestațiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 27 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 28 iulie, până la ora 12:00.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină la proba scrisă minimum nota 7 (şapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Proba practică şi inspecţia la clasă au fost eliminate pentru anul în curs prin OUG nr. 70/2020, aprobată prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la proba scrisă, se realizează în şedinţe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele şcolare în intervalul 4 – 5 august.

C.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *