Pelerinaj al tinerilor vâlceni în locurile copilăriei lui Brâncuși

862 0

S-au împlinit anul acesta 145 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuși, motiv pentru care tinerii vâlceni au dorit să-l omagieze în locurile copilăriei și la Târgu-Jiu, unde sunt unele dintre operele acestuia.

Elevi ai Seminarului Teologic Sfântul Nicolae împreună cu tinerii de la Fundația Inimă pentru inimă și membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși Sfântul Valentin, însoțiți de preoții Nicolae Proteasa, Ciprian Sârbu și Ioan Bratu, au mers în pelerinaj la mănăstirile Tismana, Polovragi, Hurezi și Bistrița, poposind și la ansamblul monumentelor realizate de Constantin Brâncuși la Târgu-Jiu.

Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu, realizat de Constantin Brâncuşi pentru a cinsti memoria ostaşilor care şi-au jertfit viaţa în Marele Război de Întregire, a fost inaugurat în anul 1938. Este socotit de sculptorul William Tucker „singura sculptură a epocii moderne care poate fi asemuită cu marile monumente ale Egiptului, Greciei şi Renaşterii”.

Acest ansamblu se întinde pe o distanţă de 1250 m. Ansamblul este jalonat de o Masă cu 12 scaune clepsidrice, de o alee străjuită de alte scaune, de o Poartă, o Biserică şi o Coloană a Infinitului.

C.R

Materialul a fost realizat cu sprijinul Arhiepiscopiei Râmnicului.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *