Trei sportive de la SCM Râmnicu Vâlcea au fost convocate pentru acțiunea lotului tricolor

546 0

În perioada 2 – 6 august, lotul național de senioare de la SCM Râmnicu Vâlcea s-a reunit la București pentru o acțiune de pregătire centralizată și pentru teste.

Clubul nostru a fost prezent cu trei sportive: Daciana Hosu, Daria Bucur și Elena Dache.
Daciana așteaptă cu nerăbdare prima partidă oficială alături de lotul național: „Mă bucur că am fost convocată la această acțiune a lotului, este o perioadă încărcată, deoarece, ne aflăm în plină etapă de testări. Îmi doresc să facem impresie frumoasă la următorul meci pe care îl avem acasă, pentru calificările EURO 2022, cu Insulele Feroe. După această partidă intrăm în pregătirea finală pentru campionatul Mondial din Spania. Sper să fim sănătoase și să reprezentăm România cât mai bine.”

La rândul său, Daria speră în victorie. „Revenirea la echipa națională este mereu un motiv de bucurie. Mă bucur că ne-am revăzut toate, sănătoase, după pregătirea fizică ce a avut loc. În cadrul acestei acțiuni am susținut teste fizice, iar pregătirea a continuat zi de zi. Atmosfera a fost una plăcută și împreună, cu multă muncă, sperăm să ne aducă și multe rezultate satisfăcătoare. .” a declarat Daria.

Noul coordonator de joc al formației vâlcene, Elena Dache, a revenit la acțiunea lotului național „Mă bucur că am revenit la echipa națională și că m-am reîntâlnit cu colegele de la lot. În aceste zile am efectuat o serie de teste, iar pregătirea continuă să meargă foarte bine. Vreau să ajungem acolo unde ne dorim și sunt convinsă că doar împreună putem reuși!”
Sportivele noastre s-au întors la echipa de club în data de 6 august.

Articole asemănătoare

Primele transferuri

Postat de - 10 iunie, 2021 0
FacebookTwitterA venit momentul sa anunțam primele achiziții care se vor alătura echipei in noul sezon, 2021-2022. In noul an competițional…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *