Cinci ceaiuri pentru silueta dorită

1073 0

Sigur vă gândiţi că silueta ideală înseamnă să vă înfometaţi, să trageţi de fiare, dar slăbitul poate fi chiar distractiv!

Iar un ceai cald este potrivit în orice perioadă, aveţi nevoie doar de cele mai potrivite sortimente care să vă ajute să slăbiți, fără a neglija un stil de viață sănătos și în armonie cu natura.

Iată care sunt acestea:

  1. Ceai alb 

Este cel mai puțin procesat tip de ceai, astfel că păstrează o cantitate foarte mare de antioxidanți. Practic, după ce sunt culese și lăsate la uscat, frunzele de ceai nu sunt lăsate la fermentat, așa cum se întâmplă în cazul ceaiului verde, negru sau Oolong.

Un studiu publicat în Statele Unite a relevat faptul că antioxidanții din ceaiul alb pot stimula metabolizarea grăsimilor și pot inhiba formarea de celule adipoase.

Este, astfel, băutura naturală ideală pe care să o introducem în meniul nostru zilnic dacă vrem să ne menținem silueta. Are o aromă naturală delicată, foarte plăcută, astfel că îl putem savura în momentele de relaxare de peste zi.

  1.  Ceai de mentă 

Suntem obișnuiți să bem ceai de mentă atunci când avem un deranjament la stomac, dar acesta are multe beneficii importante, se pare că simplul sau miros ne poate ajuta să slăbim.

Se pare că mirosul de mentă reduce poftă de mâncare. Şi, apoi, nu este chiar așa de greu să bem puțin ceai de mentă la câteva ore. În plus, contribuie la reglarea tranzitului digestiv, un factor important pentru menținerea siluetei.

Ceaiul de mentă este și revigorant, astfel că, atunci când suntem obosiți și simțim nevoia să mâncăm, putem amâna masa și să bem o cană, ca să ne revenim.

  1. Ceai Oolong 

Acest tip de ceai este recunoscut ca având capacitatea de a reduce pofta de dulciuri. Zahărul este inamicul nr. 1, nu doar al siluetei noastre, ci al sănătății întregului organism, de aceea este recomandat să evităm consumul sau să-l reducem pe cât posibil.

În acest scop ne poate ajuta ceaiul Oolong. Acest tip de ceai se obține din frunzele plantei de ceai Camellia Sinensis, este semi-fermentat, situându-se cumva între ceaiul verde și ceaiul negru.

Are o aromă ușoară, florala, astfel că poate fi considerat un adevărat ceai-desert. Este recomandat mai ales pentru a fi consumat în timpul după-amiezei, când nivelul de energie scade și intervine pofta de dulciuri.

Un studiu realizat de către cercetătorii chinezi pe durata a şase săptămâni, la care au participat 102 persoane supraponderale, care au consumat patru cești de ceai Oolong pe zi, două în timpul dimineții, iar celelalte două în timpul după-amiezei, preparate din aproximativ opt grame de frunze de ceai, a arătat următoarele: 66% dintre participanți au slăbit aproape trei kilograme, iar 22% au slăbit peste trei kilograme, în această perioadă. Femeile au raportat o diminuare a circumferinței taliei și a nivelului de țesut adipos mai mari decât  bărbaţii.

  1. Ceai  Pu Erh

Este unul dintre cele mai interesante tipuri de ceai, atât în ceea ce privește modul de obţinere, cât și modul în care acționează. Conform studiilor de specialitate, ceaiul Pu Erh ne poate ajuta și să slăbim, dacă îl consumăm într-un anume fel.

Pentru obținerea sa, frunzele plantei Camellia Sinensis se recoltează, se lasă la uscat și se maturează, un proces în plus față de celelalte tipuri de ceai, astfel că acestea dezvoltă o serie de microorganisme ce favorizează procesul digestiv și contribuie la reducerea greutății.

Consumul acestui ceai grăbește tranzitul grăsimilor din stomac în intestinul gros, iar  organismul nu mai are timp să le absoarbă. Este astfel ideal de savurat și după o masă consistentă, chiar dacă nu vrem neapărat să scădem în greutate.

“Secretul” este să consumăm ceaiul Pu Erh la aproximativ o oră după ce am mâncat. Dacă vom consuma ceai Pu Erh înainte de masă, acesta va stimula apetitul.

  1. Ceai Rooibos 

Ceaiul Rooibos se obține din frunzele și crenguțele unui arbust, ce crește doar în Africa de Sud. Nu conține teină, favorizează stările de relaxare și somnul liniștit, de aceea poate fi consumat pe tot parcursul zilei şi, mai ales, seara târziu.

Ceaiul Rooibos ne ajută și să ajungem la silueta dorită, datorită unui flavonoid cu acțiune foarte importantă din conţinut – Aspalatin, ce poate reduce nivelul hormonilor de stres.

Se ştie că o bună parte din kilogramele în exces se datorează mâncatului nervos. De multe ori, atunci când suntem stresați, ne repezim la frigider sau la sertarul cu dulciuri, astfel că mâncatul nervos devine un fel de terapie. Problema este că nici nu scăpam de stres și ne și îngrășăm. Însă, consumând ceai Rooibos vom putea să ne relaxăm și să mâncăm mai puțin din cauza stresului.

În plus, acest ceai are efect diuretic slab, astfel încât poate contribui la diminuarea retenției de apă şi a celulitei. Consumat dimineaţa, pe stomacul gol, ceaiul Rooibos poate favoriza tranzitul intestinal. Iar dacă îl bem cu o jumătate de oră înainte de mesele principale ale zilei, senzația de sațietate se va instala şi vom mânca mai puțin decât de obicei.

Mihaela Iliescu

Metoda de slăbit sau de menținere a greutății, după 40 de ani, fără înfometare!

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *