Cine se împrieteneşte cu cătina toamna, uită de boli şi de iarnă!

Cine se împrieteneşte cu cătina toamna, uită de boli şi de iarnă! Iată cum se poate prepara un sirop fără fierbere

1571 0

Despre fructele de catină s-a scris şi se va mai scrie mult.

De ce? Pentru că este o adevărată “bombă” energizantă şi un redutabil remediu în multe afecţiuni:  anemie, astenie, gripă, viroze respiratorii, sensibilitate la răceli şi infecţii, ulcer, diaree, ciroză, hepatită, boli coronariene, miopie, glaucom, cataractă, depresie, Parkinson, leucemie, tumori ş.a.m.d.

Aproape că nu există  vitamină, oligoelement sau mineral esenţial care să lipsească din fructul acru-astringent al cătinei, un puternic concentrat de energie pe care natura ni-l pune la dispoziţie pentru a trece cu bine iarna.

Indiferent de modul în care este preparată, cătina ajută la reglarea funcţiilor organismului şi creşte imunitatea.

Siropul de cătină preparat cu miere este sănătos, eficient, nu conţine zahăr şi nu necesită fierbere.

Iată cât de simplu este să îl preparăm:

  1. Avem nevoi de un kilogram de cătină și unul de miere.
  2. Se spală bine şi se scot codiţele lemnoase, atât cât se poate.
  3. Se lasă să se scurgă bine de apă, apoi se dau prin storcătorul cu presare la rece sau prin maşina de tocat. Se pot amesteca şi în blender, cu o cantitate mică de apă, iar pentru a obţine sucul se storc bine printr-un tifon.
  4. Se obţine un suc gros, uleios.
  5. Sucul obţinut se amestecă foarte bine cu aceeaşi cantitate de miere (la o cană de suc de catină se adaugă o cană de miere)
  6. Se pune în sticle/borcane închise ermetic şi se ţine la frigider timp de două, trei săptămâni.

Pulpa ramasă se păstrează la frigider, într-un borcan închis ermetic şi se poate folosi la duş, ca un scrub natural. Sau se poate pune la uscat, pentru a prepara un ceai delicios și sănătos în zilele friguroase de iarnă.

Atenţie! Se amestecă în prima săptămână în fiecare zi, apoi la câteva zile, pentru a omogeniza cele două componente, altfel poate fermenta.

Se consumă o lingură, de două, trei ori pe zi, cu un pahar cu apă, prima dată dimineaţa, pe stomacul gol sau se poate folosi ca îndulcitor – ideal pentru băuturile călduţe pe care le oferim copiilor.

Este indicat să începem cura în septembrie şi să preparăm o cantitate suficient de mare astfel încât să ajungă pentru două-trei luni.

Mihaela Iliescu

 

Cure cu rădăcinoase – ideale pentru a fi urmate în perioada iernii, de mare ajutor în răceli și crize biliare!

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *