În general, nu mă pot lăuda cu prietenii sincere de prin eșicherul politic românesc. Cunoștințe am multe, prieteni, mult mai puțini. Deoarece, imediat după 1989, am cochetat puțin cu politica și, dezamăgit de ceea ce însemna ea, atunci (și nici nu s-a schimbat prea mult), m-am retras în lumea afacerilor unde, cel puțin, eram apreciat pentru ceea ce făceam. Și din motivul acesta, azi, nu mă pot lăuda cu politicieni prieteni buni. Dar, fiindcă totdeauna este și un dar și așa cum se spune, excepția întărește regula, fără resentimente și cu mâna pe inimă, pot declara azi că printre prietenii mei cei mai loiali se numără și… Eugen Neață!
Nu mă apuc acum să-i fac eu campanile lui Eugen, nici nu are nevoie, mai ales că până la următoarele alegeri mai sunt aproape trei ani. Nu-i fac nici un laudatio, ci doar vreau să împărtășesc cititorilor așa cum îl văd și-l simt eu, pe Eugen, ca om, ca prieten, ca deputat. Și o fac, fiindcă așa cred eu că este de cuviință.
L-am cunoscut încă de pe vremea când lucra în Poliția Română, cu prilejul unui control efectuat la una din firmele mele. Deși am început cu stângul, se poate spune și așa, având niscaiva diferende și disensiuni provocate de respectivul control, în urma unor întâlniri și discuții ulterioare, între noi a început să se pună baza unei sincere prietenii.
Relația noastră a cunoscut un ascendeant favorabil în momentul în care amândoi am hotărât, fiecare în parte, să ne perfecționăm studiile. Anii de studii ne-au apropiat și mai mult. Un exemplu din acea perioadă, în ceea ce priveste prietenia legată este dat de faptul că, ani de zile la rând, copilul meu fiind încă mic, Eugen venea, de fiecare Crăciun, cu daruri la noi acasă. Și nu venea, oricum, ci îmbrăcat într-un splendid și autentic costum de Moș Crăciun, încât, Mihăiță, fiul meu, era convins că Eugen era cu adevărat celebrul Moș cu sacul plin de daruri pentru copii!
Mult a contat în prietenia noastră și faptul că ne-am sprijinit mereu la greu, ne-am sprijinit și ajutat complet dezinteresat. Când unul dintre noi trecea printr-un moment mai dificil, imediat, fără să i se ceară, celălalt îi sărea imediat în ajutor, indiferent de ora sau locul unde ne aflam!
Anii au trecut și, în timp ce eu mergeam pe drumul ales încă din 1990, afacerile, Eugen a ales calea politică și a perseverat, ajungând deputat în Parlamentul României. Și a ajuns, nu pentru că oamenii ar fi votat partidul din care făcea parte, ci, l-au votat pentru ceea ce era și reprezenta Vâlcea. Pentru că este un OM!
Deși se părea că drumurile noastre se despart, eu având, în urma experiențelor amare trecute, o anumită aversiune pentru politică și politicieni, prietenia noastră nu a avut de suferit ci, din contră, s-a cimentat și mai mult.
Astfel, noua sa poziție de parlamentar nu a împiedicat de loc relația noastră, chiar dacă, acum, era un om mult mai ocupat și implicat în viața cetății! Asta și datorită faptului că noua sa poziție nu i-a schimbat de loc caracterul sau modul de viață!
Recent, l-am vizitat în propriul său cabinet de deputat, din Râmnicu Vâlcea. Cabinetul său este plin cu rafturi, pe care zac peste o sută de dosare. Peste o sută de necazuri și probleme ale unor vâlceni, pe care, deputatul Eugen Neață, încercă perseverent să le rezolve. Și reușește de cele mai multe ori, deoarece, așa încearcă el să respecte încrederea vâlcenilor care l-au votat, chiar și pe aceia care nu l-au votat!
Să nu uităm că sute de mii de români îi datorează lui Eugen o pensionare mai rapidă datorită celebrei Legi Neață, lege care permite celor care au lucrat în apropierea unui combinat cu emanații toxice, periculoase, să iasă cu doi ani mai devreme la pensie, bucurându-se, astfel, mai mult timp de beneficiile unei odihne binemeritate, după ani grei și mulți de muncă În calitate de inițiator sau cosemnatar, numele lui Eugen Neață se află pe zeci de inițiative legislative, fiind astfel unul dintre cei mai activi și productivei aleși ai neamului. Și omul acesta îmi este prieten și mă onorează!
Așa cum am mai spus, nu-i scriu acum un laudațio, doar am simțit nevoia să-i onorez prietenia așa cum și el a făcut-o, de mai multe ori. Doar atât mai pot spune: a rămas același om cu zâmbetul mereu pe buze, omul care, prin toți porii săi, degajează doar energii pozitive. Și închei, reamintind câteva cuvinte, pe care Eugen mi le-a mărturisit, sincer, în biroul său de parlamentar:
Îmi place ceea ce fac și, de aceea, sunt atât de implicat. Am primit mult de la comunitate și sunt dator să restitui cât pot de mult cetățenilor!
Autor: George Hodorogea
