“Seară pentru Creație” debut, Sergiu Ilie Pirvu

1008 0

“După eforturi artistice și fizice, ce corespund – iar acest lucru nu trebuie considerat un aspect nefericit – unor intervale de timp destul de mari, mă aflu, în acest moment, în postura de a vă invita să îmi împărtășiți mirarea, uimirea de a fi văzut cum arată universul cel mic, cel infinit, ascuns în fiecare tabiet și în fiecare acțiune involuntară. Dar, mai cu seamă, să descoperiți alături de mine, într-o călătorie a senzațiilor și impulsurilor voluntare, originea culpabilității, a patosului și, totodată, a inocenței și a divinului uman, toate acestea de-a lungul unor poeme inspirate din natură, timp, viață, iubire și sentimente.” Sergiu Ilie Pîrvu.

 O superbă seară de toamnă, în ajun de Echinocțiu, cu multă energie creatoare, încarcătură emoțională, tinerețe, și surpriza descoperirii unui talent ce promite mult, am trăit în primitorul spațiu al Bibliotecii Județene “Antim Ivireanul”.

Cu bucurie am acceptat această invitație din partea unui prieten al autorului, un suflet minunat – Gabriel, și a fost cu siguranță o seară de neuitat. Poezie, muzică superb interpretată la vioară, oameni speciali și dragi sufletului meu, printre care am remarcat cu drag mulți tineri, liceeni și foști colegi, prieteni  ai autorului cărții.

“Cartea “SEARĂ PENTRU CREAȚIE” A LUI Sergiu Ilie Pîrvu constituie unul dintre cele mai remarcabile debuturi în poezie, rod al unei sensibilități relevate, prin delicatețea simțirii poetice și prin discursul liric neatins de nicio modă. Poetul coboară pe ramura modernistă din clasicii literaturii: Coșbuc, Goga, Blaga și Voiculescu.

Miturile biblice și culturale caracterizează volumul de față, creând un spațiu magic și lasă ferestre deschise, sugerând o limpede nostalgie a desăvârșirii.”

“L-am cunoscut pe Ilie-Sergiu Pîrvu în biserica Sfântul Nicolae din satul Groși – satul său natal din comuna Cernișoara, la Sfânta Liturghie, pe când era copil, alături de surioara lui mai mică, Luiza, care acum e studentă în Anglia. La începutul slujbei, ei așezau cu smerenie pâinea coaptă de bunica lor, în cuptorul de lut, pe masa Sfințitelor Daruri. Apoi vegheau la relația sufletului dintre lume și cer, la felul în care coboară Îngerii în casa Domului, în rugăciune… Poetul descoperă în spațiul acesta feeric un paradis încărcat de alese iviri”, a scris Elisaveta Novac în descrierea cărții.

Evenimentul prezentat de doamna Zenovia Zamfir a reunit cadre didactice și elevi de la Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea, reprezentanți ai mass-mediei locale, oameni de cultură vâlceni.

Au luat cuvântul: profesor Valerică Raşcu, prof. Daniela Popescu, prof. Gabriela Cocoș, profesor Rodica Rașcu, profesor Alina Vețeleanu, pofesor Daniela Mirela Popescu ; din partea presei : doamna Magda Popescu, doamna Lili Sandu, domnul Liviu Popescu împreună cu domnul Dumitru Ciobanu (editor) iar domnul Dumitru Vulparu a oferit un moment muzical interpretând la vioară piese din repertoriul clasic românesc.

 

În prefața cărții, doamna Elisaveta Novac, membră a Uniunii Scriitorilor din România, ne spune…”Darul poeziei l-a primit de la izvoare, pârâuri, dealuri și munți. De la duhul apelor și al pădurilor….Miezul alegoric al cărții lui Sergiu Ilie Pîrvu îl sugerează: Lumina și Veșnicia – Un gând visând și la trecut, / un gând visând la nemurire, / la recele pustiu plăcut / ce-a aspirat de la-nceput / doar de la iubire”.

Vă mulțumim mult, tuturor, pentru această minunată seară de septembrie!

(Sursa: Sergiu Ilie Pîrvu; Zenovia Zamfir – Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea)

 Corina Enache

 

Articole asemănătoare

Nichita Stanescu

Postat de - 31 martie, 2021 0
FacebookTwitter“Poezia Poezia este ochiul care plânge. Ea este umărul care plânge, ochiul umărului care plânge. Ea este mâna care plânge,…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *