Ştiaţi că înainte de a ajunge în baie a fost…un dovlecel şi are multe alte utilizări?

647 0

În magazinele de cosmetice ne este prezentată ca fiind „ceva exotic”, dar  puțini ştiu ce este, de fapt, lufa pe care noi o folosim în baie.

Lufa este o plantă originară din Asia tropicală, din familia castravetelui şi a dovlecelului, cunoscută şi sub numele de „burete-vegetal”, datorită structurii sale.

Este o plantă foarte interesantă, iar pentru a creşte are nevoie de căldură şi umiditate. Perioada de înflorire este iulie-septembrie.

Fructele acestei plante sunt cilindrice, de forma unor castraveţi sau pepeni, în Asia şi Africa se coc primăvara, iar înainte de ajunge la maturitate se pot consuma, asemenea unui dovlecel.

Poate fi adăugată în salate, în stare proaspătă, poate fi prăjită sau fiartă. Florile, mugurii şi frunzele tinere se pot prăji şi se servesc ca garnitură.

Când ajung la maturitate, fructele încep să se usuce treptat. Fructul deshidratat al acestei plante este utilizat ca burete de baie sau burete de masaj, după ce i se scot seminţele.

Acest burete vegetal este foarte căutat pentru că exfoliază foarte bine şi este delicat cu pielea. Pentru că fibrele sale merg în toate sensurile, curăţă foarte bine, stimulează ţesuturile, activează circulaţia şi este utilă în cazul celulitei.

Fibrele de lufa pot fi tocate pentru a obţine gomaje pentru faţă. Din seminţe se extrage un ulei, cu un conţinut de 45% grăsimi bune (acizi graşi esenţiali), restul proteine.

Frunzele au un conţinut mult mare de caroten decât morcovii, sunt bogate în proteine, fier şi vitamina C.

Sucul de lufă este folosit în preparatele cosmetice naturale.

În secolul al XX-lea, lufa era folosită ca filtru de aer pentru motoare diesel sau cu aburi sau drept combustibil. În cel de-al doilea război mondial, era folosită de americani în căştile de oţel, în vehiculele blindate.

În medicina asiatică, rădăcina şi părţile aeriene se folosesc în terapiile tradiţionale pentru afecţiuni respiratorii şi în calmarea durerilor.

În baie, lufa poate fi folosită în forma originală (tubulară) sau poate fi tăiată, pentru a obţine atât un burete, cât şi un exfoliant delicat, care poate fi folosit de două ori pe săptămână.

Înainte de a fi folosită se udă, pentru că fibrele sale se umflă în contact cu apa. Se pune apoi gel de duş sau săpun, pentru a o face să alunece pe piele.

Nu mai trebuie decât să vă masaţi de la glezne până la talie, de jos în sus, apoi pe braţe, pe spate şi pe bust, cu mişcări circulare intense. Pielea rămâne foarte fină

Lufa este un burete rezistent, dacă este întreţinută poate fi folosită şase luni sau mai mult. După ce o folosim, o clătim cu apă caldă, apoi o punem la uscat într-un loc în care nu poate fi atinsă de apă.

Pentru a o curăţa, se spală lunar în maşină, la 40 de grade. Lufa se foloseşte până când se uzează în mod natural sau işi pierde proprietatea de a se rehidrata.

 

Mihaela Iliescu

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *