Deputat PSD Eugen Neață: Marea împrăștiere guvernamentală 

542 0

Combinația guvernamentală s-a dărâmat. După o serie neterminată încă de eșecuri, așa-zisa coaliție de dreapta a căzut de pe masa puterii și s-a spart. Așa se întâmplă când construiești pe teren alunecos. Mai devreme sau mai târziu, construcția se sparge în  bucățile din care a fost făcută și o ia la vale. Nimic n-o mai poate opri. Degeaba te superi și te enervezi, bucățile se duc pe apa sâmbetei, de unde au și fost adunate pentru marea zidărie a guvernării peticite de până mai ieri. Cârpeala a apărut acum în toată splendoarea ei și croitorul pare s-o ia de la capăt. Adună petecele risipite – liberale, useriste și udemeriste – și încearcă să le pună la loc în peticeala inițială, care tocmai s-a destrămat. Nu se mai potrivesc. Nu că s-ar fi potrivit vreodată. Cum să aduci pe același drum călători care au pornit în direcții diferite, fiecare crezând că se îndreaptă în direcția cea mai potrivită? Liberalii, cu comportamente de unici posesori ai adevărului, useriști cu convingerea că sunt singurii care știu ce înseamnă o reformă și udemeriști așezați confortabil exact în centru de greutate al puterii. Fiecare cu ale lui, cum s-ar zice. Nimeni cu ale tuturor. Combinația guvernamentală născută din spuma întunecată a puterii care nu ține cont de voința electoratului, s-a dărâmat. Și jocul se reia, dar nu de la început. Acum se știe că useriștii nu vor cu prim-ministrul demis, liberalii, cu useriștii și udemeriștii, cu cine zic liberalii că nu vor. Marea împrăștiere guvernamentală a atins dimensiunile maxime, se pare. Întotdeauna este loc de mai mult însă și așteptăm cu toții episodul următor din marele serial al dezamăgirilor guvernamentale, care ni se tot arată de aproape doi ani de zile. În timp ce țara și poporul ei se confruntă cu o pandemie mortală – în creștere exponențială chiar acum – și cu amenințări sociale și economice fără precedent. Nimeni nu are chef de glume, de noi experimente guvernamentale și de țâfne politice la nivel înalt.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *