Gheorghița Măleanu -¬ „Mama Ghița”

813 0

“M-AM NĂSCUT ÎN MIEZ DE TOAMNĂ

 M-am născut în miez de toamnă,

Când pe cer se jucau norii,

Ș-am făcut un pas în iarnă

Ascultând cum trec cocorii.

La botez primii un nume

Adus de colindători

Și cu el intrai în lume,

Chemată de ursători.

Primăvara vieții mele

Îmi aduce flori de măr,

Eu înșir de drag mărgele,

Din amurg p-un fir de păr.

Și cărarea se deschide

Cu lumină-n calea mea,

Inima de dor s-aprinde

Și plutește ca o stea.

Printre ramuri și icoane,

Căutând al ei izvor,

Să găsească-n rosturi, Doamne,

Urmele strămoșilor.“

Gheorghița Măleanu

“Primele zile din octombrie ne duc cu gândul la Gheorghița Măleanu – „Mama Ghița” cum îi spuneau apropiații și iubitorii culturii populare vâlcene.

Pe 10 octombrie 1918 se năștea poeta și creatoarea populară din Bărbătești, ale cărei versuri meșteșugite, costume populare și țesături lucrate cu migală au adus faimă județului și localității natale încă din 1960, când avea să câștige Premiul I la Expoziția republicană de artă populară de la București, la „Întâlnirile poeților țărani” organizate, de-a lungul timpului în diferite orașe din țară, prin creațiile sale incluse în antologiile de versuri ale poetului Ion Meițoiu, în 1994 când Muzeul „Astra” Sibiu a primit-o în rândul membrilor Academiei Artelor Tradiționale din România sau în 2002 când a fost prezentă, cu vestitele-i costume tradiționale, în cadrul Expoziției „Sacralitatea, asimilări și sinteze culturale în spațiul vâlcean” de la Palatul Parlamentului, București.

„Pentru Gheorghița Măleanu cultivarea tradiției populare face parte din viață, constituie un mod de a trăi. Între țăranca de pe malul Otăsăului, războiul de țesut și caietul de versuri s-a stabilit o relație profundă, care reglează însăși ordinea existențială a omului, definită chiar de creatoare astfel : «Poezia mi-a dăruit viață, cu războiul de țesut am întreținut viața» avea să consemneze Gheorghe Deaconu în postfața vol. „Cămașa românească”, autor Gheorghița Măleanu (1997).

Astazi, cea mai bună modalitate de a ne aminti de „Mama Ghița” și de a-i aduce un pios omagiu este aceea de a rememora câteva dintre poemele publicate de Centru în volumul mai sus amintit.

  

(Sursa: Centrul Creației Vâlcea)

Corina Enache

 

 

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *