ANI dă un nou tun: Lot de aleși locali, în incompatibilitate și conflict de interese
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 13 aleși locali. Printre aceștia, viceprimarul ales al Râmnicului, Virgil Pârvulescu.
Pe listă mai este un vâlcean, Păunoiu Constantin Cristian, fost consilier local în cadrul C.L. al orașului Băbeni, în perioada 2016-2020. Plus alte persoane din mediul rural.
Virgil Pârvulescu, găsit de cei de la ANI în INCOMPATIBILITATE, este menționat ca, viceprimar al municipiului Râmnicu Vâlcea și funcționar public în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Vâlcea – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.
Mai exact, acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate ulterior alegerii în funcția de consilier local al minicipiului, pentru mandatul 2020-2024, întrucât, în perioada 29 septembrie – 26 octombrie 2020, a exercitat simultan și calitatea de funcționar public, deși la data 29 septembrie 2020 a intervenit suspendarea de drept a raportului de serviciu, încălcând astfel prevederile art. 97, alin. (2), lit. b) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 492, alin. (1) și (2), lit. l) și art. 513, alin. (1), lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019.
Interesant este, dacă știrea se confirmă, cum de, un om educat, informat, în care atâția râmniceni și-au pus încrederea pentru a le reprezenta interesele, a putut omite un lucru atât de important și a făcut o greșeală atât de greu de trecut cu vederea de către cei de la ANI.
Filiala Vâlcea a PNL este obligată moral, către cetățenii Râmnicului să dezbată și să ia măsuri dure. Pentru ca Partidul Liberal să spele această rușine, care vine după alt caz de incompatibilitate al fostului senator, Romulus Bulacu, nu există decât o singură măsură: exluderea din PNL. Abia acum înțelegem de ce aveau atâta dreptate Mircia Gutău și vicele Andrei Gheorghiu când spuneau ceea ce spuneau despre încă, viceprimarul Râmnicului. (P.M. )