Senatul introduce o serie de noi avantaje pentru populație și IMM-uri în schema de sprijin pentru plata energiei

470 0

Comisiile reunite de energie și muncă ale Senatului au aprobat astăzi o serie de modificări ale schemei de sprijin pentru plata energiei, destinate să ajute atât populația României cât și sectorul economic național. Măsurile de sprijin se vor aplica în perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022. 

În urma consultărilor din această dimineață, a fost modificată OUG 118/2021, fiind luate o serie de măsuri suplimentare ce vizează implementarea schemei de sprijin pentru consumatorii casnici și IMM-uri, prin care se vor acorda compensări la prețul energiei electrice și al gazelor naturale.

A fost mărită limita de consum pentru care li se acordă compensare consumatorilor casnici și s-a introdus plafonarea prețurilor la distribuitorii de energie electrică și gaze naturale, pentru perioada 1 noiembrie 2021  – 31 martie 2022, la maxim 1 leu/kWh preț final pentru energia electrică și 0,37 lei/kWh la gaze naturale. Tot venitul producătorilor de energie, rezultat din vânzarea curentului electric care depășește prețul de 450 lei/mWh va fi impozitat suplimentar cu 80%, iar o altă măsură  care vizează comercianții de energie este aceea că  vor putea opera cu un profit de maxim 5%. Totodată, crește la maxim 33% din valoarea facturii, compensarea acordată clienților casnici pentru gaze naturale. Aceștia au posibilitatea de a cere amânarea plății facturilor pentru o perioadă de maxim 6 luni, fără a trebui să plătească penalități în această perioadă de amânare.

Concret, pentru clienții casnici se va acorda o compensare unitară in valoare de cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice și în valoare de cel mult 33% din valoarea componentei prețului gazului natural, din contractul de furnizare al clientului beneficiar, în cazul gazelor naturale. Compensarea se va acorda direct în factura clientului, fără a mai fi necesare niciun fel de demersuri din partea acestuia, fără cereri, fără drumuri în plus, fără birocrație. 

Sumele compensate vor fi evidențiate clar, cu minus, în factura clientului casnic. Pentru a putea beneficia de această schemă de ajutor, clienții casnici trebuie să se încadreze în anumite limite de consum, adică maxim 1.500 kWh la energie electrică și echivalentul a 1.000 mc de gaze naturale, pentru întreaga perioadă, plus o abatere de maxim 10% din aceste cuantumuri.

Pentru IMM-uri se aplică exceptarea, în cazul energiei electrice, de la plata contravalorii certificatelor verzi, contribuției pentru cogenerare de înaltă eficienţă și a accizei, precum și exceptarea, în cazul gazelor naturale, de la plata contravalorii accizei. De asemenea, se reduce TVA la doar 5% pentru baza de impozitare pentru furnizarea energiei electrice/gazelor naturale la clienții de tip IMM. O foarte importantă modificare va include și PFA-urile și profesiile liberale în categoria IMM-urilor care primesc acest sprijin, mărindu-se plaja de adresabilitate pentru toți profesioniștii, așa cum sunt ei reglementați la art. 3, al. 2 din Codul Civil.

În ultimele zile am avut numeroase consultări, atât cu Ministrul Energiei cât și cu colegii din celelalte partide politice, astfel încât să reușim să ajungem la o formă legislativă acceptată de toate părțile, care să ofere o protecție reală cetățenilor și IMM-urilor. 

Modificările adoptate de noi în această dimineață vor fi înaintate în regim de urgență Camerei Deputaților, astfel încât ele să poată fi adoptate și să intre în vigoare cu data de 1 noiembrie 2021.

Grup Parlamentar PNL din Senatul României

18 octombrie 2021

Comunicat de presă
Senator PNL,
Claudia Mihaela Banu

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *