“O, sfântă fericire de a putea fi tocmai prin seninătatea şi conştiinţa libertăţii cele depline, chinuitoarele unei pâlpâiri de viaţă pe care ai îngenuncheat-o, ai subjugat-o şi o oprimi şi mai cu tărie, pentru a simţi până la maximum de intensitate dulceaţa milei.” Gib Mihaescu
Prozatorul şi dramaturgul Gib I. Mihăescu s-a născut la 23 aprilie 1894, la Drăgăşani, în judeţul Vâlcea. A urmat gimnaziul la Drăgăşani, apoi a absolvit liceul la Craiova, în 1914.
A urmat cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti între 1914-1916, întrerupându-le din cauza războiului. A fost mobilizat în toamna anului 1916 şi a participat la luptele de la Mărăşeşti şi Muncel, fiind decorat pentru faptele sale de arme, se arată în „Dicţionarul scriitorilor români” (coordonatori: Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Editura Albatros, Bucureşti, 2001). S-a reînscris apoi la Facultatea de Drept şi şi-a susţinut examenul de licenţă în 1923.
A debutat în 1919, în revista „Luceafărul”, cu povestirea „Linia întâi”. În acelaşi an, a lucrat în redacţia ziarului „Ţara nouă”, până în 1920, când a plecat la Cluj. Aici, împreună cu Adrian Maniu şi Cezar Petrescu, a fondat revista „Gândirea”, în care a scris până la sfârşitul vieţii sale. A mai colaborat cu schiţe şi nuvele la revistele „Viaţa literară”, „Hiena”, „Vremea”, „Adevărul literar şi artistic”, „Sburătorul” ş.a.
După 1923, a părăsit gazetăria şi a început să profeseze avocatura. A debutat editorial cu nuvelele adunate în volumele „La Grandiflora” (1928) şi „Vedenia” (1929). După experienţa de nuvelist a început să scrie romane – gen care l-a consacrat drept unul dintre cei mai valoroşi prozatori români moderni.
Printre romanele apreciate foarte bine de critică se numără: „Braţul Andromedei” (1930), „Rusoaica” (1933), „Femeia de ciocolată” (1933), „Zilele şi nopţile unui student întârziat” (1934), „Donna Alba” (1935). A mai scris şi piesa de teatru „Pavilionul cu umbre” (1928), care a avut un foarte mare succes pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în stagiunea 1927-1928.
„Gib I. Mihăescu a reprezentat, într-adevăr (…), o putere de creaţie impresionantă ca elementele oarbe ale firii. De la primele nuvele şi până la ultimul roman (…) am asistat la un spectacol unic de creaţie literară, dezbărat de orice artificiu formal (…). Arta lui Gib I. Mihăescu era un fenomen de substanţialitate nativ, robust şi generos în principiul lui vital”, scria criticul literar Şerban Cioculescu. („Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).
În 1930 s-a stabilit la Bucureşti şi a fost numit funcţionar la Direcţia Presei şi Informaţiilor din Ministerul Afacerilor Străine. Bolnav de tuberculoză, s-a internat în 1935 într-un spital din Sibiu, apoi în Bucureşti.
Scriitorul Gib I. Mihăescu a murit la 19 octombrie 1935, la Bucureşti și a fost înmormântat la Drăgășani.
Valoarea operei lăsate în urma sa de Gib I. Mihăescu l-a așezat între marii nuveliști români și printre cei mai importanți romancieri ai literaturii noastre.
La Drăgășani un colegiu național îi poartă numele, iar la Râmnicu Vâlcea o stradă este numită în cinstea lui.
La Muzeul Literaturii Române sunt păstrate unele manuscrise ale sale.
(Sursa:AGERPRES)
Corina Enache
