Restricții noi. Pe bună dreptate, vaccinații vor avea ceva mai multe libertăți

588 0

Noile restricții pe care le pregătesc autoritățile au provocat busculade la centrele de vaccinare. Secțiile din Râmnic sunt asaltate de doritori.Noile restricții vor fi evaluate după două sau trei săptămâni, pentru a vedea eficiența pe care au avut-o și dacă se mențin, ori se redaptează

 

Certificat verde obligatoriu în Sănătate. Propunere de sancțiuni: amendă de 50.000 de lei

Efectul măsurilor se poate observa după cel puțin 10-14 zile. Ministrul interimar al sănătății a spus că este de acord cu ideea sancțiunilor, în cazul nerespectării restricțiilor. „La noi problema, de multe ori, nu e calitatea legii, e problema de aplicare a legii și de sancționare a celor care încalcă legea”, spune ministrul Cseke Atilla. Sancțiunile nu se pot impune decât prin lege, în Parlament.

 

Certificat verde obligatoriu în Sănătate. Propunere de sancțiuni: amendă de 50.000 de lei

În cazul certificatului verde pentru personalul medical, sancționarea nu se poate face decât prin Parlament, pentru că actualul guvern este interimar, dar există deja depusă inițiativa legislativăSe propune amendă de la 50.000 de lei în sus pentru conducătorul unității care permite accesul unui angajat care nu are certificat verde. La recidivă, rămâne fără contract de muncă, potrivit ministrului  Cseke Attila.România nu este prima țară în s-ar lua astfel de măsuri.

Certificatul verde ar putea fi introdus și în unitățile private

În afară de magazinele alimentare, de farmacii, unde evident trebuie păstrat accesul și pentru cei nevaccinați, pentru că este o vorba despre o necesitate zilnică, în toate celelalte instituții va fi cerut vizitatorilor certificatul verde. Pot fi pe listă și instituțiile publice, de administrația publică centrală și locală. În mediul privat, măsura ar putea fi aplicată pentru birouri, la firmele care au mai mult de 50 de angajați. Nu se aplica angajaților.

Interdicție totală pentru evenimente private

În ceea ce privește evenimentele private – nunți, botezuri, onomastică și altele va fi o interdicție totală pentru desfășurarea lor în restaurante, inclusiv pentru cei vaccinați sau cei care au certificat verde.

Tragediile ne determină să amânăm distracțiile pentru o perioadă mai bună. Totuși, restaurantele și pub-urile vor rămâne deschise pentru cei vaccinați.Evenimente, spectacole – accesulse va face numai cu certificat verde.

Evenimentele gen teatre, cinematografe, concerte sunt și ele supuse rigorilor. Accesul va fi posibil numai pentru cei cu certificat verde și este posibil să fie redusă prezența de la 50 la sută la 30 la sută din  capacitatea de ocupare a sălii.

 

Carantina de noapte – Excepțiile se vor referi nu numai la cei vaccinați, ci la toți cei care au certificat verde, la persoanele care vin sau se duc la muncă, la urgențele medicale.

Restricțiile vor fi luate în discuție vineri de CNSU și apoi în ședința de guvern, după care vor mai trebui elaborate și anumite ordine de ministru pe domenii de specialitate.

C.R

Articole asemănătoare

Ramas bun, Maria Gaghel!

Postat de - 13 septembrie, 2021 0
FacebookTwitter“Cu profund regret, Filiala Râmnicu Vâlcea a UAP din România anunță plecarea dintre noi a pictoriței Maria Crișan Gaghel, colegă…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *