Gheorghe Gîngu, primarul din  Bujoreni, de dat exemplu altora

1572 0

Omul gospodar își vace vara sanie și iarna, car

 
Gheorghe Gîngu, primarul comunei Bujoreni, este exemplul cel mai elocvent că omul gospodar își vace vara sanie și iarna, car.
Sezonul rece, sau, deocamdată, aproape rece a sosit deja, dar muncile de toamnă, necesare pentru bunul mers al lucrurilor într-o comunitate, au fost deja făcute. Iată, iarna nu o să îi ia prin surprindere nici pe edili, nici pe localnici, ca de fiecare dată, aceștia și-au făcut treaba la timp. 

În cursul lunii octombrie, cei de la primărie au dat startul unei ample acțiuni de toaletare a vegetației și de curățire a rigolelor de resturi de plante și frunze, pe raza întregii localități. S-a lucrat cu utilaje achiziționate printr-un proiect cu fonduri nerambursabile, iar în următoarea perioadă se va efectua o verificare amănunțită a tuturor utilajelor, astfel încât să fie pregătite oricând de intervenție. 

În perspectiva înghețului și a zăpezii, instituția a refăcut stocurile cu material antiderapant (nisip cu sare). 

Personal, primarul Gheorghe Gângu promite că se va implica în coordonarea activității de deszăpezire și va aplica exemplar planul de măsuri pe timp de iarnă, în funcție de condițiile meteorologice și de urgențele care vor apărea.

C.R. 

 

Articole asemănătoare

Pe 20 mai 1388, într-un Hrisov de danie pentru Mănăstirea Cozia al voievodului Mircea cel Bătrân, sunt menționate localitățile, Râmnicu Vâlcea, Călimănești și Orlești

Postat de - 20 mai, 2023 0
1388 | 20 MAI | 2023 𝟔𝟑𝟓 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚 𝐚𝐭𝐞𝐬𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐨𝐜𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫ă 𝐚 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭ăț𝐢𝐥𝐨𝐫 #𝐑â𝐦𝐧𝐢𝐜𝐮𝐕â𝐥𝐜𝐞𝐚, #𝐂ă𝐥𝐢𝐦ă𝐧𝐞ș𝐭𝐢 ș𝐢 #𝐎𝐫𝐥𝐞ș𝐭𝐢,…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *